Serghei Lavrov: Moscova avertizează SUA cu privire la orice amestec în Ucraina
Moscova a avertizat SUA față de orice ingerință în evenimentele care au loc în Ucraina, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-un interviu acordat canalului de televiziune Vesti-24 în cadrul emisiunii "Știrile de sâmbătă cu Serghei Brilev", informează Ria Novosti și ITAR-TASS.
Ministrul rus a indicat că a discutat despre situația din Ucraina cu secretarul de stat american John Kerry, în timpul recentei conferințe de pace asupra Siriei "Geneva-2" de la Montreux, în Elveția, scrie Agerpres.
"I-am atras atenția lui John Kerry că este foarte important acum să nu se intervină în proces și să fie evitate orice declarații care ar putea inflama și mai mult situația (din Ucraina). Sper că m-a auzit", a spus Lavrov, indicând că a abordat tema violențelor de la Kiev în discuții separate cu șefa diplomației europene, Catherine Ashton, și cu omologul său italian Emma Bonino.
"Am simțit o conștientizare mult mai mare a pericolului reprezentat de flirtul cu opoziția numai de dragul de a-i acorda sprijin împotriva actualei puteri ucrainene, față de acum o lună când totul a început în piață" la Kiev, a mai spus Lavrov, remarcând că a observat un interes viu și constant din partea occidentalilor de a ajuta la calmarea situației din Ucraina. ''Dar aceasta o pot face numai ucrainenii înșiși'', a punctat el.
"Este foarte important ca din exterior să nu se audă apeluri, pe care opoziția, în special activiștii radicali, să le perceapă ca pe o încurajare și să acționeze de parcă ar avea avizul comunității internaționale", a mai spus ministrul rus de externe. Observatorii internaționali au remarcat o radicalizare a mișcării de contestare din Ucraina, care s-a extins de la Kiev către regiunile din vestul țării.