Serghei Lavrov despre pericolul tendințelor "ultranaționaliste" în Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a lansat joi un apel comunității internaționale să ia măsuri în fața ascensiunii tendințelor "ultranaționaliste" în Ucraina, transmite AFP, potrivit AGERPRES.
"Situația din Ucraina este extremă, există o recrudescență a sentimentelor ultranaționaliste", a declarat Serghei Lavrov în cursul unei conferințe de presă desfășurată la Ciudad de Guatemala, ultima etapă a turneului latino-american întreprins de șeful diplomației de la Moscova.
"Cerem să fie luate măsuri pentru a preveni transformarea Ucrainei într-un stat naționalist care să nu corespundă în niciun fel normelor europene existente", a adăugat el.
Pe de altă parte, Serghei Lavrov a mulțumit țărilor din America Centrală, care "nu s-au alăturat sancțiunilor contra Rusiei".
Statele Unite și Uniunea Europeană au adoptat sancțiuni împotriva Moscovei după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea, alipită Ucrainei în 1954 de liderul sovietic Nikita Hrușciov. Această anexare a avut loc în martie 2014 în urma unui referendum organizat cu puțin timp înainte în Crimeea și care nu a fost recunoscut de occidentali.
Marile puteri occidentale acuză Rusia că trimite arme și trupe în Estul rebel al Ucrainei pentru a-i sprijini pe insurgenții ostili puterii de la Kiev. Moscova neagă prezența trupelor sale regulate în Ucraina.
Serghei Lavrov a încheiat joi în Guatemala un turneu care a inclus, de asemenea, Cuba, Columbia și Nicaragua.