MENIU

Șerban Brădișteanu, condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea lui Năstase

Medicul Șerban Brădișteanu a primit 1 an de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea lui Adrian Năstase. Acesta este acuzat că l-a ținut mai mult decât trebuie pe Năstase în spital, înainte de a merge în penitenciar, împiedicând astfel, punerea în executare a mandatului de arestare din iunie 2012. 

Decizia este data de catre ICCJ si este definitiva. In prima instanta a fost achitat. 

La ultimul termen al procesului, în 17 februarie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut instanţei supreme să îl condamne pe Brădişteanu la închisoare cu executare, în timp ce avocaţii au cerut achitarea medicului acuzat că ar fi încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din iunie 2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii". Procurorul a arătat că Şerban Brădişteanu, prin tot ceea ce a făcut şi prin modul în care a acţionat, a încurcat organele judiciare. Acesta a susţinut că, atunci când Năstase a fost adus la Spitalul Floreasca, medicul Brădişteanu l-a preluat la secţia sa, în mod nelegal, pentru a încerca să tergiverseze cât de mult punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei din dosarul "Trofeul calităţii".

ŞERBAN BRĂDIŞTEANU. De asemenea, procurorul a atras atenţia că Năstase avea o rană la gât, ceea ce nu implica internarea acestuia la Secţia de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca. Procurorul a mai arătat că, după internarea lui Năstase, medicul Şerban Brădişteanu a refuzat colaborarea cu poliţia şi a dat răspunsuri evazive cu privire la starea fostului premier, astfel încât să încurce organele judiciare. Astfel, Năstase a câştigat şase zile, iar un avocat al fostului premier a cerut în instanţă să se constate că perioada în care a stat internat la Spitalul Floreasca reprezintă zile executate din pedeapsă.

Unul dintre avocaţii lui Brădişteanu, Ana Diculescu Şova, a arătat că acuzaţiile DNA nu sunt serioase, că multe dintre probele de la dosar reprezintă informaţii apărute în presă şi că medicul nu se face vinovat de fapte penale. Avocata a spus că, atâta vreme cât Poliţiei i-a fost greu să înţeleagă procedurile ce trebuiesc urmate "în această situaţie inedită", nici medicului nu ar trebui să i se impute nimic legat de modul în care a fost pus în executare mandatul în cazul fostului premier. ŞERBAN BRĂDIŞTEANU.. "Pentru un bolnav de inimă şi cunoscut, de altfel, şi cu alte afecţiuni, care poate în orice moment să moară sau să aibă complicaţii, prezenţa copiilor săi în salonul de spital este firească, în vreme ce prezenţa unui poliţist, găsesc de cuviinţă că este total nefirească", a spus avocata.