Sentință inedită a unei instanțe din România: Patru ani de școală!
Sentință inedită a Tribunalului Iași. Doi ieșeni, soț și soție, au fost condamnați la patru ani de școală! Cei doi au ajuns în atenția ANAF anul trecut, pentru evaziune fiscală în formă continuată, la firma pe care o administrau. Când au ajuns în fața magistratilor au spus simplu că nu știu o boabă de carte, așa că au fost obligaţi, marţi, printr-o sentinţă să urmeze cursurile unei școli primare.
”În temeiul dispoziţiilor art. 86, indice 3, aliniatul 3 Cod penal din 1969, le impune inculpaţilor Stănescu Maria şi Stănescu Dragoş obligaţia de a urma un curs de învăţământ primar de minimum patru clase. Supravegherea îndeplinirii măsurilor şi obligaţiei stabilite se realizează de către Serviciul de Probaţiune Iaşi“, arată magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi.
Pe lângă aceasta, instanţa i-a condamnat pe cei doi la câte trei ani de închisoare cu suspendare.