Senatul aprobă scutirea de plată unor sume pentru cadre didactice
Senatul a decis, luni, exonerarea de la plată a cadrelor didactice pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care acestea trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a constatării făcute de către Curtea de Conturi.
Proiectul, reexaminat la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu, a întrunit 122 voturi ”pentru”, două voturi ”împotrivă” şi două abţineri, solicitarea ca legea să fie respinsă primind vot negativ din partea majorităţii senatorilor.
Iniţial, semnatarii proiectului propuseseră exonerarea de la plată a personalului încadrat în unităţile de învăţământ din Lupeni, Petroşani şi Vulcan pentru veniturile de natură salarială pe care trebuie să le restituie în urma constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi.
Comisia pentru muncă a adoptat, însă, un raport prin care extinde prevederile legii, eliminând restricţia aplicării ei doar pentru localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan.
Preşedintele Băsescu a menţionat, în cererea de reexaminare, că modalitatea de stabilire a domeniului de aplicare a acestui act normativ este de natură să confere caracter individual şi discriminatoriu legii întrucât aceasta nu se aplică la un număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci într-un singur caz, respectiv personalului încadrat în unităţile de învăţământ din localităţile menţionate.
El a mai susţinut că diferenţa de tratament între cei care vor beneficia de prevederile acestei legi şi celelelalte categorii de persoane nu se justifică, fiind lipsită de un temei obiectiv şi rezonabil.
Citeşte mai mult pe mediafax.ro.