Senatorul UDMR Barna Tanczos anunță că s-a vindecat de COVID-19: „12 zile de tratament în salon, 80 de perfuzii. Nu-i de joacă!”
Senatorul UDMR Tánczos Barna a anunţat, vineri, că s-a externat din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, după 12 zile de tratament pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Acesta mărturisește că „a scăpat ușor” și îi avertizează pe oameni că „nu-i de joacă”, într-un mesaj postat pe Facebook.
Au trecut două săptămâni de când senatorul UDMR Tanczos Barna a anunţat că este infectat cu SARS-Cov-2 şi că are dublă pneumonie. Politicianul a postat un mesaj în seara de 11 iulie, cu câteva minute înainte de miezul nopții, pe Facebook, în care anunța că s-a infectat și că a fost internat la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
În postarea respectivă, intitulată „Liberare”, Barna Tanczos a scris vineri, pe Facebook, într-un mesaj intitulat „Liberare”, că a stat 12 zile într-un salon, de unde a ieşit de două ori, doar pentru câte o radiografie pulmonară. Tratamentul urmat a constat în 80 de perfuzii pentru tratamentul pneumoniei, 30 de injecţii anticoagulante şi 60 de pastile împotriva SARS-CoV-2.
Senatorul UDMR mulțumește, în același mesaj, medicilor și asistentelor care l-au îngrijit, ale căror sfaturi le-a urmat.
Barna Tanczos a mai anunțat că are două teste negative la SARS-CoV-2, dar va urma o perioadă de recuperare de câteva săptămâni şi spune că, faţă de alţii, a reuşit să "scape uşor" de această boală.
„Rezultat:
2x #TEST_negativ_SARS_CoV_2, plămânii aproape complet curatati, care totuși trebuie să fie feriți, odihniți și tratați acasă timp de câteva săptămâni.
Între timp, 1 buc. jurnal de spital, 4 cărți și o ceva muncă intelectuală în agricultură și sport.
Privind în urmă după două săptămâni și văzând că alții în altă parte în câte zile s-au vindecat, consider că am scăpat ușor!”, a scris senatorul UDMR și își încheie mesajul cu un avertisment pentru cei care încă nu cred și nu iau în serios boala COVID-19.