Senatorul Eugen Pîrvulescu și complicii săi, plasați sub control judiciar. Politicianul a ieșit de la DNA după multe ore de audieri - COMUNICAT DNA
Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost lăsat să plece acasă după mai multe ore de audieri la DNA. Susținătorul lui Mircea Geoană a fost plasat sub control judiciar, potrivit Realitatea Plus, după ce a fost acuzat de instigare la cumpărare de influență. Acesta ar fi vrut să pună mâna pe secrete de stat prin numirea unui apropiat într-o funcție cheie la Compania Națională de Investiții. Culmea, denunțătorul din dosar este chiar cel pe care Pîrvulescu voia să-l numească șef în instituție.
Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, au indicat surse juridice pentru Realitatea Plus. Politicianul a părăsit sediul DNA după aproape 10 ore, fără a face declarați în fața jurnaliștilor.
În dosar sunt cercetați Eugen Pîrvulescu și Marian Burcescu pentru cumpărare de influență, iar Gheorghe Florea și Radu Mărgineanu pentru trafic de influență. Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost adus la DNA vineri dimineață.
COMUNICATUL DNA
11 octombrie 2024
Nr. 764/VIII/3
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 11 octombrie 2024, față de inculpații:
PÎRVULESCU EUGEN, la data faptei și în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de cumpărare de influență;
BURCESCU MARIAN-CĂTĂLIN, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență;
M.R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență;
F.G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2022, inculpatul M.R.M, la instigarea inculpatului Pîrvulescu Eugen și beneficiind de ajutorul inculpaților F.G. și Burcescu Marian-Cătălin, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis inculpatului M.R.M. suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influență asupra unei alte persoane care deținea o funcție importantă în cadrul instituției desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate O.R.N.I.S.S. în beneficiul martorului respectiv.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor patru inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpatul PÎRVULESCU EUGEN a mai fost trimis în judecată în alt dosar, vezi comunicatul https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10760 .
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
În urmă cu trei zile Pîrvulescu a anunțat că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat și a fost ales la alegerile din 2020, și că se alătură echipei lui Mircea Geoană.
Senatorul nu a făcut declarații nici la sosisrea, nici la plecare de la DNA .