Anchetă fără precedent la DNA: Familia unui senator PSD, urmărită penal
Senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoș, este urmărit penal de procurorii DNA, pentru complicitate la trafic de influență, în același dosar în care sunt anchetate și soția sa, Mihaiela Lucia Cordoș, referent la Spitalul Clinic Județean Cluj, pentru trafic de influență, în formă continuată și fiica sa Andreea Alexandra Cordoș, pentru complicitate la trafic de influență, în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA.
Concret, în intervalul noiembrie 2014 — prezent, Mihaiela Cordoș a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său Alexandru Cordoș o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și al altor instituții publice, să obțină cumpărătorilor de influență posturi/ locuri de muncă cum ar fi cele de profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, jurisconsult, etc.
"În perioada ianuarie — aprilie 2015, în activitatea sa infracțională Mihaiela Cordoș a fost sprijinită și de fiica sa Andreea Cordoș, care cunoștea faptul că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-și trafica influența pe lângă diferite persoane din instituțiile sus amintite. Concret, la 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, Andreea Cordoș s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane și i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj", susțin procurorii DNA.
DNA precizează că, în alte două rânduri, Andreea Cordoș a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-și trafica influența pe lângă membrii comisiilor de examinare din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj.