MENIU

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc susține realizarea unui studiu de amploare privind sănătatea românilor

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc susține realizarea unui studiu de amploare privind sănătatea românilor

Prezentă, azi, la un eveniment privind planurile de combatere a hepatitelor virale, senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc a insistat asupra nevoii de finanțare în sistemul public de sănătate și pe importanța programelor de prevenție. “Din postura mea politică, încerc să pun şi eu o cărămidă la edificiu unui sistem sanitar românesc care să răspundă mai bine aşteptărilor legitime ale cetăţenilor”.

Susținătoare a demersului inițiat de  organizaţiile pacienţilor din România şi de societatea civilă prin care se cere alocarea a 9% din PIB pentru Sănătate, senatoarea Pauliuc a amintit că militează pentru eliminarea impozitării concediilor medicale pentru bolnavii cronici. 

“În sistemul sanitar românesc, este nevoie de o schimbare de paradigmă: costurile tratamentelor sunt foarte mari şi se ajunge aici pentru că nu facem suficientă prevenţie – în cazul punctual, nu facem suficiente teste şi screening-uri. Ceea ce ne duce cam pe primele locuri la numărul de hepatite la nivel european. O încurajez pe doamna Herdea să realizeze o hartă mare privind starea de sănătate a românilor şi să prezinte public transparent cifrele pe principalele afecţiuni. 
Sănătatea nu poate fi neglijată sau tratată cu superficialitate, iar Guvernul trebuie să își asume responsabilitatea de a asigura accesul tuturor la servicii medicale de calitate”, a mai declarat senatoarea Nicoleta Pauliuc.

Mai multe articole despre:
nicoleta pauliuc studiu sanatate