Semnele care te anunţă că ai probleme cu FIEREA
Bila este un organ de dimensiuni reduse, situat în partea superioară a abdomenului, în dreapta, sub ficat. Rolul său este de a ajuta la digerarea grăsimilor. Ca orice alt organ, fierea poate suferi de anumite afecțiuni. Acestea sunt adesea asociate cu cele ale ficatului, iar simptomele diferă de la un caz la altul.
Afecțiunile fierii nu pot fi ignorate, mai ales că simptomele sunt foarte evidente și neplăcute. Află care sunt cele mai comune dintre ele și învață să le gestionezi corespunzător.
1. Greaţa şi senzaţia de vomă
Greața și senzația de vomă nu le sunt deloc străine persoanelor care suferă de afecțiuni ale fierii. Acestea sunt provocate de consumul excesiv de alimente bogate în grăsimi, de mâncare procesată, precum chipsurile, şi de prăjeli. Contrar opiniei generale, condimentele nu provoacă crize de fiere, aşa că ardeiul iute, turmericul, usturoiul şi ghimbirul nu sunt contraindicate persoanelor care suferă de afecţiuni ale bilei.
2. Balonarea şi indigestia
Uneori, problemele fierii se manifestă prin balonare şi indigestie.
Acestea pot fi combătute cu ajutorul unor suplimente naturale, precum cărbunii digestivi.
3. Toleranţa redusă la alimente grase
Grăsimile sunt cei mai importanţi factori care favorizează apariţia problemelor bilei sau care le stimulează pe cele deja existente. Dacă acest organ suferă de anumite afecţiuni, digerarea grăsimilor este anevoioasă.
4. Durerea în capul pieptului sau în partea dreaptă superioară a abdomenului
Cei care suferă de afecţiuni ale bilei acuză adesea dureri insuportabile în partea superioară a abdomenului, pe partea dreaptă. Acestea pot iradia uneori şi către umeri. Pentru a evita apariţia acestui simptom, ar trebui să fii foarte atentă la alimentaţia ta, să consumi cât mai puţine grăsimi saturate şi procesate şi cât mai puţine prăjeli.
5. Sensibilitatea crescută la gusturi şi mirosuri
Aşa cum gustul este uneori afectat de crizele de fiere, iar cei suferinzi au adesea senzaţia unui gust amar, aproape metalic, indiferent ce ar consuma, le este afectat şi simţul olfactiv. Mirosurile puternice le pot provoca greaţă şi senzaţie de vomă celor care suferă de probleme ale bilei.