Semne că vei face pietre la rinichi
Studiile au arătat că aproximativ una din 11 persoane vor avea pietre la rinichi la un moment dat în viață. Vezi dacă te numeri printre acestea.
O piatră la rinichi este o masă de minerale care s-a format în organism și blochează tractul urinar, potrivit positivemed.com, scrie Unica.ro. Pentru că are o formă ascuțită, este extrem de dureroasă, mai ales când începe să se miște. Dacă faci unele schimbări în stilul de viață, riscul să ai o astfel de problemă va scădea. Dacă, însă, nu respecți anumite reguli, sunt mari șanse să ai, la un moment dat, calculi renali. Analizează-ți stilul de viață și vezi dacă este posibil să ți se întâmple și ție.
Nu consumi suficient calciu
Oamenii cred că dacă pietrele sunt depozite de calciu și alte minerale, un consum ridicat al acestui nutrient poate duce la formarea lor. Adevărul este, însă, că lipsa calciului din alimentație poate duce la apariția pietrelor la rinichi. Această situație apare deoarece oxalații din organism, care se atașează, în mod normal, de calciu din tractul digestiv se lipește de cel din tractul urinar și formează mase dure.
Mănânci prea multă salată
Salata este foarte sănătoasă, însă dacă o consumi în exces, te poți alege cu pietre la rinichi. Spanacul și alte legume cu frunze verzi sunt bogate în oxalați și pot favoriza apariția pietrelor în tractul urinar. Frunzele de varză kale sunt mai sărace în oxalați, așa că le poți consuma cu încredere.
Folosești prea multă sare procesată
Nu trebuie să elimini sarea din alimentație, însă dacă îți place în exces, așteaptă-te să te confrunți, la un moment dat, cu pietre la rinichi. Doza zilnică recomandată ar trebui să fie de 2,300 mg, iar dacă suferi de hipertensiune arterială, de 1,500 mg.
Nu mănânci citrice
Și lipsa citricelor poate favoriza apariția pietrelor la rinichi. Aceste fructe conțin o substanță numită citrat care scade riscul apariției calculilor renali. Consumă zilnic câteva citrice și vei avea rinichi sănătoși.
Mănânci multă carne
Dacă ai o alimentație bazată pe carne, sunt mari șanse să ignori alte alimente importante, precum legumele și fructele. Înlocuiește carnea cu pește și nu consuma de mai mult de trei ori pe săptămână, dacă vrei să nu ai pietre la rinichi.
Bei mult ceai rece
Ceaiurile reci din comerț sunt bogate în oxalați, iar dacă le consumi în exces, favorizezi apariția calculilor. Înlocuiește această băutură cu apa și nu vei avea probleme.