MENIU

Semnale de ALARMĂ ale medicilor: VALUL trei de coronavirus - PERICULOS pentru cei tineri. Transmiterea va fi accelerată

Valul trei va fi cu totul altfel, avertizează mai mulți medici. Aceștia spun că principala categorie amenințată de acest al treilea val de coronavirus vor fi tinerii, care încă nu au fost imunizați. Un alt argument este creșterea numărului de cazuri de forme severe în rândul celor tineri care ajung în secțiile de Terapie Intensivă în ultimele săptămâni.

 

VALUL TREI coronavirus - periculos pentru tinerii din România

„Cred că acest al treilea val va fi oarecum diferit față de cele precedente, pentru că în valurile de dinainte de vaccinare persoanele care ajungeau în spital cu forme severe erau cele din grupele vulnerabile. Am reușit în această perioadă și se continuă într-un ritm accelerat vaccinarea grupelor vulnerabile, astfel încât sperăm ca numărul de pacienți care au nevoie de spitalizare și care ajung în Terapie Intensivă să nu mai fie atât de mare, însă probabil va fi o accelerare a transmiterii virusului în comunitate în rândul persoanelor tinere, care încă nu au ajuns să fie imunizate. De aceea, cred că impactul pe sistemul sanitar nu va fi unul de amploare, așa cum a fost în toamna anului trecut”, spune Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca.

„Știind faptul că formele severe apăreau cu preponderență la cei peste 65 de ani și cu boli cronice, în acest moment aceștia sunt oarecum securizați prin vaccinare. Cu cât vom finaliza mai rapid această a doua etapă de vaccinare a grupelor vulnerabile, cu atât riscul să avem o presiune pe sistemul de sănătate va fi mai mic”, a spus medicul ATI, însă a atras atenția că „trebuie să fim foarte prudenți, și populația trebuie în continuare să respecte măsurile sanitare, până când vom ajunge la un grad de imunizare colectivă de peste 70%”.

În schimb, Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București, spune că epidemia de coronavirus din România începe să o ia pe o pantă îngrijorătoare. Medicilor le este teamă să nu se ajungă la situația din toamnă, când sistemul sanitar a fost copleșit. Pentru că în ultimele zile a crescut numărul pacienților tineri care ajung la spital cu forme severe de COVID-19 și cu saturații mici de oxigen”, a explicat Mahler.

„La Institutul Marius Nasta lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ, aș putea spune, în ultimele trei zile. Numărul de internări de pacienți cu forme severe, mult mai tineri decât perioada noiembrie-decembrie, pacienți care ajung cu saturații scăzute la spital, este mare. Suntem aproape la numărul complet de paturi ocupate. În acest moment sunt trei paturi libere în secție și un singur pat în terapie intensivă, în condițiile în care de ieri s-a deschis și unitatea mobilă”, a declarat duminică, Beatrice Mahler, la o televiziune de știri.

AVERTISMENTUL medicilor despre copleșirea sistemului sanitar în valul TREI coronavirus

E o îngrijorare permanentă, o teamă că vom ajunge din nou la momentul noiembrie - și sperăm să nu ajungem într-o situație mai grea decât cea pe care am lăsat-o în luna noiembrie, în care să nu avem locuri pentru pacienți, în care să solicităm transferuri pentru pacienții din terapie intensivă. E o situație pe care nu ne-o dorim”, a mai declarat Beatrice Mahler.

Și medicul Cătălin Apostolescu, directorul medical de la Institutul Matei Balș, spune că „valul  trei al pandemiei nu va ocoli România și teama noastră este că va fi mai rău”.

Acesta a declarat că vor apărea noi mutații și „vom avea de conviețuit mulți ani de acum încolo cu SARS-CoV-2. (...) Am avut o perioadă care a început din septembrie și a continuat în octombrie, noiembrie, decembrie, când la propriu ne-am sufocat, când numărul pacienților era atât de mare, că nu mai știam unde să-i punem”.