MENIU

Semnal de ALARMĂ în Statele Unite! Ce variantă a COVID-19 le dă zilele acestea "dureri de cap" americanilor

Coronavirus SUA

Varianta Delta a COVID-19, detectată prima oară în India, reprezintă în această perioadă 25% din totalul cazurilor noi depistate în Statele Unite ale Americii. Avertismentul a fost făcut, ieri, de Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC).

Walensky a declarat, într-o conferință de presă, că este vorba despre o variantă "hipertransmisibilă", care a ajuns să ocupe locul al doilea în clasamentul celor mai prevalente variante ale noului coronavirus detectate în SUA, fiind devansată doar de varianta Alfa, detectată prima dată în Marea Britanie.

Creşterea cazurilor de COVID-19 provocate de mutaţia Delta îngrijorează autorităţile americane, care poartă discuţii privind reintroducerea măştilor sanitare după ce comitatul Los Angeles şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au recomandat purtarea lor în spaţiile închise, inclusiv pentru persoanele vaccinate.

La rândul său, guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, a recomandat purtarea măştii ca urmare a creşterii numărului de infectări.

De cealaltă parte, Anthony Fauci, principalul consilier al guvernului american în domeniul epidemiologiei, susține că persoanele vaccinate cu schema completă "au un grad înalt de protecţie împotriva noii variante" a coronavirusului.

"Prin urmare, nu este nevoie să poarte mască, fie în interior sau în exterior", a afirmat Fauci. Acesta a precizat, însă, că autorităţile la nivel local, precum cele din comitatul Los Angeles sau din statul Illinois, sunt îndreptăţite să ia propriile măsuri în funcţie de situaţia epidemiologică din comunităţile lor.

Varianta Delta a noului coronavirus s-a extins în numeroase ţări, fapt care stârneşte numeroase îngrijorări, ţinând cont de capacitatea sa ridicată de transmisibilitate, relatează Agerpres