Semn rău pe final de 2021 - Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbușit după aproape un secol
Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbuşit după aproape un secol. Copacul din curtea liceului din Brad, unde a studiat cel supranumit sfântul Ardealului, începuse să se usuce de câțiva ani.
Autorităţile locale vor să îi dea lemnului o nouă întrebuinţare, care să amintească de călugărul Arsenie Boca. Adică să construiască două troițe, pe care să le amplaseze la Mănăstirea Prislop şi în curtea liceului, pe locul unde a fost stejarul. Copacul a fost plantat acum aproape un secol, chiar de Arsenie Boca, la absolvirea liceului, ca şef de promoţie.