MENIU

SELFIE lângă TREN. Toată lumea a râs de el când a fost lovit în cap. Clipul îi va aduce însă o avere

A avut parte de un episod pe care nu-l va uita prea curând. A vrut un selfie şi a ajuns de râsul Internetului. Acum, însă, el râde la urmă. 

Totul s-a întâmplat săptămâna trecută. Ascultând muzică la căşti, adolescentul s-a gândit să se fotografieze în momentul în care o locomotivă trece pe lângă el, potrivit jurnalul.ro. Aşezat la câţiva centimetri distanţă de şina de tren, băiatul a aşteptat ca trenul să se apropie.

După ce înainte ţipase pentru a-i atrage atenţia tânărului, conductorul l-a lovit pe băiat cu piciorul pentru a-l indeparta din fata trenului, scrie New York Daily News. "Tipul ăla m-a lovit in cap. Cred ca l-am filmat", a strigat tânărul, în timp ce încerca să-şi revină din şoc. Materialul video a fost urcat pe YouTube marţi şi a strâns milioane de vizualizări.

Dacă toată lumea a râs de el, acum, tânărul are motive de mulţumire. 

El a confirmat pentru CBS News că a semnat un contract cu Junkin Media pentru publicitatea vîndută şi, fiecare nouă accesare a clipului video îi va aduce bani serioşi.

Estimările site-ului Mashable vorbesc despre o sumă frumuşică, cuprinsă între 30.000 şi 250.000 de dolari.

Mai multe articole despre:
tren bani YouTube selfie