MENIU

Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Deva, suspendat după 3 accidente produse pe A1, în cinci ore

Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Deva, Alexandru Borbeanu, a fost suspendat din funcţie şi va fi cercetat disciplinar, după ce în noaptea de joi spre vineri, pe A1, între Sebeş şi Orăştie, au avut loc trei accidente într-un interval de cinci ore, întrucât şoseaua nu a fost curăţată suficient.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de CNADNR, cele trei accidente rutiere au avut loc pe A1, între kilometrii 304 şi 329, în intervalul orar 3.00 - 8.00, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv ploaie şi temperaturi negative.

În primul accident au fost implicate cinci autovehicule - patru de transport marfă şi un microbuz cu pasageri -, în al doilea, un tir şi o autoutilitară, iar în cel de-al treilea, o maşină care a derapat şi a intrat într-un parapet.

Conform sursei citate, în urma celor trei accidente rutiere nu s-au înregistrat victime.