MENIU

Şeful secţiei de Chirurgie Plastică, mărturii din timpul operaţiilor: "Te gândeşti la copiii tăi..."

Colonel doctor Bogdan Marinescu, şeful secţiei Chirurgie Plastică şi Microchirurgie reconstructivă de la Spitalul Militar, a vorbit despre efortul depus de medici în ultimele zile şi depre emoţiile celei mai mari operaţiuni de salvare din ultimul sfert de secol.  Acesta a precizat că în timp ce îi opera pe tinerii răniţi se gândea la fiicele sale.

"Am două fete. Te gândeşti la copiii tăi când operezi oameni atât de tineri, sigur că da. În plus, soţia mea e arhitect, am înţeles că au fost mulţi arhitecţi la acel concert. Mi-a dat mesaj cu numele a doi colegi de-ai ei. M-a întrebat dacă au ajuns la mine. Ulterior am aflat că au decedat. A fost greu", a precizat acesta, într-un interviu care a fost publicat pe pagina de facebook a Spitalului Militar Central.

Mai mult, acesta a mai spus că nu a mai trăit asemenea momente de când lucrează în spital şi a precizat că din păcate,  mulţi dintre tineri vor rămâne cu cicatrici pentru toată viaţa.

"Vor rămâne marcaţi de cicatricile pe care le vor avea şi care vor fi pentru toată viaţa. Nu ştiu dacă sunt şanse de recuperare totală. La unii da, la aţii chiar îmi e greu să spun. Azi poate să fie foarte bine şi mâine… Sunt arşi pe faţă? Da, cei mai mulţi au arsuri pe faţă, pe membrele superioare, deci, partea de sus a corpului a fost afectată. Probabil că focul a căzut din plafon sau ei, când au încercat să iasă, şi-au lăsat capul jos şi şi-au acoperit capul cu mâinile, unii dintre ei aşa susţin. Dar n-am apucat să vorbesc cu fiecare despre momentul incendiului. N-am avut timp de asta pentru că am stat non-stop în sala de operaţii", a mai explicat medicul.