MENIU

Șeful Poștei Române confirmă că sunt zeci sau chiar sute de decizii OPRITE sau RETRASE la nivelul fiecărui județ

Poștații au retras mii de decizii de recalculare la nivel național

Șeful Poștei Române, Valentin Ștefan, a confirmat la Realitatea Plus că sunt zeci sau sute de decizii de recalculare OPRITE la oficii sau RETRASE. la nivelul fiecărui județ. Pe de altă parte, comentând informația privind aproximativ 5.000 de decizii întoarse în județul Alba, șeful Poștei a recunoscut că la nivel central nu există o centralizare.

Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii "Lupta pentru România", șeful Poștei Române a precizat că stoparea sau returnarea unor decizii de recalculare nu este neobișnuită, însă nu înțelege la ce s-a referit ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, atunci când a afirmat că "procedura NU este prevăzută în convenție".

"Nu știu motivele pentru care se retrag, dar pot să spun că este un proces normal, prevăzut de noi încă dinainte punerii în aplicare a distribuirii deciziilor de recalculare. Motivele pot fi multiple, gândiți-vă că unii beneficiari pot deceda între timp, sau poate si-au schimbat adresa

NU știu la ce se referă doamna ministru, dar ce vă pot spune este că beneficiarul convenției poate să ne solicite sistarea unor decizii astfel încât să nu le ducem la distribuire si să le păstrăm până la noi directive. Acest lucru s-a întâmplat și se întâmplă, dar acest proces este unul descentralizat, atât la nivel de Casă de Pensii, cât și de Poștă, relațiile se păstrează la nivel de județ, datele nu sunt încă centralizate la nivel național.


Numărul de cazuri în care s-a cerut această sistare nu este unul mare pentru a pune probleme privind încheia procesului până la finalul săptămânii

Nu știu exact dacă sunt sau nu 5.000 în Alba. Noi am aflat din presă, la nivelul oficiului județean de poștă nu există o solitare să oprim 5.000 de decizii. La nivel local există o comunicare bună între Poștă si Casa de Pensii, dar nu au transmis la nivel central, pentru că nu sunt oprite definitiv și ne aflăm în perioada de distribuire. Deocamdată avem suficient timp la dispoziție, probabil că noile decizii sunt deja pregătite.

Cred că Alba este un caz special, la nivelul țării vorbim de zeci, poate câteva sute de decizii retrase pe județ, deci în Alba este un caz izolat", a afirmat Valentin Ștefan, director general al CN Poșta Română, într-o intervenție la Realitatea Plus.

Documentul OFICIAL care atestă că pensia nu scade după recalculare. Ce au transmis șefii de la Muncă și de Pensii -DOCUMENT

Situație halucinantă în Alba după marea recalculare a pensiilor. Peste 5.000 de decizii de recalculare au fost oprite de la distribuire

Directoarea Casei de Pensii Alba a declarat că a început să verifice din nou deciziile oprite de la distribuire, fără a preciza care sunt motivele care au stat la baza eventualelor greșeli și nici când vor fi ajunge în posesia pensionarilor. În urma incidentului, Ministrul Muncii a intervenit și cere explicații. Într-un comunicat, oficialii confirmă că sunt la curent cu situația și transmit că „o astfel de procedură nu este prevăzută în acești termeni în Convenția încheiată cu Poșta Română”.