MENIU

Şeful poliţistei criminale: Profesional, era mai bună decât un bărbat

Şeful poliţistei care şi-ar fi ucis copilul, mama şi apoi şi-ar fi pus capăt zilelor este consternat de cele întâmplate, în condiţiile în care tânăra era un poliţist exemplar, dedicat profesiei.

Șeful tinerei de 33 de ani susține că a fost ”o polițistă excepțională”, acesta fiind și nașul agentei, transmite corespondentul Mediafax.

Daniel Brotea, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Gorj, spune că agenta a fost foarte apreciată.

”Nu a avut niciodată probleme. A fost o polițistă excepțională. Foarte bună. Mai bună decât un polițist bărbat, profesional vorbind. A trecut toate testele psihologice. Toată lumea este șocată, ne pare rău și nu avem cuvinte. Era în maternitate, eu sunt nașul lor, nu i-am mai văzut de la botezul copilului, de două luni. Nu s-au plâns niciodată, la mine nu. Nu am realizat că ar fi o problemă”, a declarat Daniel Brotea, șeful Poliției TF Gorj.

Dubla crimă a avut loc în casa de vacanță a familiei, din comuna Bălești.

Potrivit primarului din localitate, soțul polițistei a declarat că se afla la o farmacie din Târgu-Jiu, în momentul comiterii faptelor, pentru a cumpăra medicamentele copilului.

Mama agentei, în vârstă de 54 de ani, era secretată la Direcţia Patromoniu a Primăriei Târgu-Jiu.

sursă foto: pandurul.ro

.

Mai multe articole despre:
crimă