MENIU

Şeful Poliţei Pantelimon, cercetat după ce ar fi luat 600 dolari de la un şofer prins băut la volan

<p>Curs valutar 2016</p>

Şeful Poliţiei oraşului Pantelimon, Alexandru-Adrian Şovar, este cercetat, sub control judiciar, pentru mită şi furt calificat, după ce a primit 600 de dolari de la un şofer prins băut la volan şi i-a luat ceasul unui subaltern căruia îi dăduse 300 de dolari pentru a-l ajuta pe acesta.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că "există date şi aspecte care conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia inculpatul Şovar Alexandru-Adrian a primit, în luna iulie 2013, suma de 600 de dolari USD de la o persoană care era cercetată penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, sub influenţa băuturilor alcoolice".

Banii au fost primiţi pentru ca şeful Poliţiei Pantelimon-Ilfov să ajute persoana respectivă să obţină o soluţie favorabilă în acel dosar penal, susţin anchetatorii.

Ulterior, tot în iulie 2013, Şovar, în sediul Poliţiei Pantelimon, i-a dat 300 de dolari unui subofiţer din subordine, pentru a-l ajuta pe şoferul prins băut la volan.

Anul acesta, la 14 mai, şeful Poliţiei Pantelimon, în timpul unui dialog înregistrat ambiental, a luat ceasul de mână al subalternului - denunţător în această cauză - şi a refuzat să-l restituie.

Procurorii precizează că în cazul lui Şovar, dacă acesta încalcă obligaţiile ce îi revin în cadrul controlului judiciar, această măsură se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv.

Mai multe articole despre:
poliţie poliţist şofer Pantelimon şef cercetat