Şeful Poliției Române, după dispariţia elevei din Capitală: Nu este exclus să se extindă cercetările
Iulia Ionescu, adolescenta din Capitală care a dispărut săptămâna trecută, nu a fost victima niciunei infracțiuni și a plecat voluntar de acasă, a declarat joi șeful Poliției Române, Petre Tobă.
Pe perioada dispariției minorei, aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni, fapt confirmat și după verificarea declarațiilor date de către aceasta. Am stabilit cu certitudine faptul că este vorba de o plecare voluntară a minorei. În momentul de față, putem spune cu certitudine că am refăcut întreg traseul parcurs de către minoră, din momentul în care s-a despărțit de mama sa până când a fost găsită de Poliție", a precizat Tobă la o conferință de presă care a avut ca temă rezultatele finale ale anchetei în acest caz.
Șeful IGPR a mai declarat că întreg probatoriul va fi pus la dispoziția procurorului de caz și a precizat că nu este exclusă posibilitatea ca acesta să extindă cercetările și sub aspectul săvârșirii altor infracțiuni, menționând că, în conformitate cu noul Cod de procedură penală, începerea urmăririi penale este apanajul exclusiv al procurorului, Poliția având numai atribuția de a administra probatoriul, scrie Agerpres.
Potrivit șefului Poliției Române, eleva s-a despărțit de mama sa pe data de 12 februarie, în jurul orei 11,59, la stația de metrou Eroilor. Ulterior, aceasta și-a vândut telefonul mobil și mai multe bijuterii în zona Piața Kogălniceanu, iar cu banii obținuți și-a cumpărat haine noi, s-a schimbat, iar pe cele vechi le-a depozitat într-un rucsac, de asemenea cumpărat cu același prilej. După aceea, s-a deplasat spre o autogară din București, de unde a cumpărat un bilet pentru a ajunge la Bacău. La ora 18,30, în aceeași zi, la o secție de Poliție s-a prezentat mama fetiței, anunțând dispariția.
"La ora 19,00, eleva s-a urcat în autobuzul spre Bacău, iar la miezul nopții a ajuns în autogara din orașul menționat. La ora 4,30 dimineața a plecat cu un taxi la o altă autogară din Bacău, de unde și-a cumpărat bilet pentru Câmpulung Moldovenesc, la destinație ajungând la ora 14,30.
"În jurul orei 17,30 s-a urcat într-un autoturism în care se aflau doi călugări, iar aceștia au dus-o la schit, unde a fost cazată, singură, într-o cameră, la data de 13 februarie și a rămas aici până în 15 februarie. În acest interval, minora a participat la mai multe activități bisericești", a precizat Tobă.
Cât privește acțiunile Poliției, Petre Tobă a spus că au fost efectuate toate procedurile legale, inclusiv informarea Patriarhiei Române, în baza informațiilor pe care le deținea, conform cărora eleva era cazată într-o mănăstire.
Verificările au continuat vineri, 14 februarie, pe toate canalele existente — Poliție, servicii speciale, direcția copilului.
"Sâmbătă dimineață, în urma verificărilor efectuate de către Poliția Română, în urma mediatizării cazului respectiv și, credem noi, și în urma circularelor venite de la nivelul Patriarhiei Române, fetița a fost în jurul prânzului condusă de către doi călugări către gara din Suceava. La ora 16,05 a fost urcată în tren de către unul dintre dintre aceștia. În momentul în care fetița s-a urcat în tren era îmbrăcată în hainele pe care și le cumpărase înaintea plecării din București. I-a fost controlat biletul de călătorie de către angajatul CFR, fără a fi recunoscută. Întrucât la nivelul IGPR se obținuseră date și informații despre zona în care se afla minora, echipele specializate din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale au stabilit că aceasta urcase în trenul care se deplasa de la Suceava către Bacău. Polițiștii au urcat în tren, au identificat minora și, aproximativ în jurul orei 17,00, aceasta era în custodia Poliției Române. Din momentul plecării din Suceava până când a fost identificată de polițiști, aceasta schimbase hainele, fiind din nou cu cele cu care plecare de acasă către școală", a arătat Tobă.
Oficialul IGPR a mai precizat că, la Gara Focșani, eleva a fost preluată de polițiști și adusă la București, iar în jurul orei 22,30 a fost încredințată familiei.
El a adăugat că șeful de tren a declarat că nu a recunoscut-o pe minoră, că nu a sunat niciodată la 112 și nici nu a sesizat vreo unitate de poliție cu privire la elevă.