MENIU

Șeful NATO a găsit modalitatea prin care se poate pune capăt cât mai repede conflictului din Ucraina

Șeful NATO, Jens Stoltenberg. Foto/Profimedia

Jens Stoltenberg este ferm convins că dacă aliații și membrii NATO și-ar spori ajutorul pentru Ucraina, atunci conflictul ar putea lua sfârșit foarte repede. 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat vineri, 6 septembrie, că aliații Ucrainei ar trebui să depună eforturi mai mari pentru "modul cel mai rapid de a pune capăt acestui război". Este vorba de ajutorul militar trimis Kievului.

Stoltenberg a făcut declarații în contextul în care SUA a anunțat un ajutor suplimentar de 250 milioane de dolari pentru Ucraina cu doar câteva ore mai devreme. Șeful NATO a acuzat China că prin sprijinul indirect pe care-l oferă Rusiei contribuie semnificativ la prelungirea conflictului, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

"Ucraina are nevoie de mai mult sprijin militar, acum! Modul cel mai rapid de a pune capăt acestui război este de a trimite mai multe arme Ucrainei", a declarat Stoltenberg la o conferinţă de presă la Oslo cu premierul norvegian Jonas Gahr Stare.

De asemenea, el a acuzat China că-şi aduce o contribuţie "decisivă" în susţinerea industriei militare ruse şi a transmis Beijingului că această susţinere continuă oferită Moscovei i-ar putea afecta interesele şi reputaţia.

"Facem apel către China să nu mai susţină războiul ilegal al Rusiei, China nu poate continua să facă acest lucru", a indicat secretarul general al NATO aflat la final de mandat.

Această organizaţie, precum şi Washingtonul, au acuzat de mai multe ori China că ajută Rusia să producă tancuri, vehicule blindate şi rachete prin furnizarea de piese, maşini-unelte, componente de micro-electronică şi optică.

Apelul lui Stoltenberg survine în timp ce la baza militară americană de la Ramstein (Germania) are loc o nouă reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, din care fac parte ţările ce oferă acestei ţări ajutor militar în războiul cu Rusia, întâlnire la care este prezent şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut acolo noi resurse militare pentru a face faţă atacurilor aeriene şi ofensivei ruse intensificate în estul Ucrainei.

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi statele unite occident