Șeful DSP Arad: „Dacă aveţi comorbidităţi, staţi acasă până trece valul. Nu vor fi curând locuri la ATI”
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, îi îndeamnă pe cei care au afecţiuni cronice să stea acasă până când trece valul patru al pandemiei.
„S-a eliberat un loc la ATI. O familie se bucură, alta plânge... Şi tot aşa... Auzi la UPU, auzi în staţie, auzi la tv, auzi pe stradă sau pe cineva care întreabă la fiecare oră, minut, un telefon din judeţ, din alte judeţe, din ţară. Pentru o tânară din oraş au căutat aseară prin toate judeţele. Are 24 de ani. Au sunat şi la noi şi la alţii şi alţii sună, şi părinţii sună... Toate spitalele au zeci de pacienţi în aşteptare. Singura soluţie: vaccinaţi-vă, iar dacă aveţi comorbidităţi, staţi acasă până trece valul acesta crunt. Nu vor fi curând locuri la ATI'', a scris joi, pe contul său de Facebook, şeful DSP Arad.
El spune că ''vor trece ani până se vor şterge din memoria'' personalului medical aceste telefoane disperate pentru găsirea unui loc la ATI.
''Colegii din UPU, ambulanţe, DSP şi toate secţiile şi spitalele COVID văd nişte situaţii ce nu vor rămâne fără o amprentă. Trebuie creat rapid un suport psihologic şi trebuie urgent legiferat acest aspect, asta dacă ne pasă. Dacă nu se intervine în susţinerea cadrelor medicale acum, mai târziu nu o sa le mai avem nici pe acestea'', a mai transmis Horea Timiş.
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a atras atenţia, miercuri, că zeci de pacienţi COVID-19 care au nevoie de spitalizare aşteaptă eliberarea unui pat, 11 dintre ei având nevoie de terapie intensivă, dar nu mai există locuri nici la Unitatea de Primire Urgenţe.
"Suntem în situaţia în care toate paturile alocate pentru COVID-19 sunt ocupate, iar zeci de pacienţi aşteaptă un loc în Unitatea Primire Urgenţe. De la începutul acestui val am depus eforturi susţinute pentru a asigura paturi necesare. Împreună cu medicii am găsit soluţii şi am deschis pe rând secţie după secţie, până am ajuns la 330 de paturi. Săptămâna trecută s-a lucrat la foc continuu pentru a putea reloca Secţia Clinică Terapie Intensivă II, obţinând astfel încă zece paturi pentru pacienţii pozitivi. Totuşi, aceste paturi au devenit, de pe o zi pe alta, neîncăpătoare, deoarece zilnic în Unitatea Primire Urgenţe Arad se prezintă în jur de 40-50 de cetăţeni pozitivi, marea majoritate necesitând internare", a declarat managerul interimar al SCJU Arad, Florina Ionescu.
Incidenţa infectărilor noi cu SARS-CoV-2 era, miercuri, de 7,45 cazuri la mia de locuitori, la nivelul judeţului Arad, şi de 10,58 la mie în municipiul Arad.