Şeful Corpului de control al primului ministru: Hexi Pharma s-a folosit de sincope în lege
Şeful Corpului de control al primului ministru, Valentin Mircea, a declarat într-un interviu televizat că firma Hexi Pharma s-a folosite de sincope din legislaţie sau de slăbiciunea unor oameni din sistem, menţionând că lucrează cu Parchetul pe această temă.
"Hexi Pharma s-a folosit de problemele sistemului, de sincope din legislaţie sau a unor oameni, prin încredinţarea directă a contractelor au stimulat aceste hibe în avantaj propriu. (...) Lucrăm împreună cu Parchetul, facem mai mult decât să sesizăm pentru că avem acces la anumite date, putem să le colectăm, putem să ajutăm Parchetul să lămurească cine sunt vinovaţii", a spus el la Digi 24.
Şeful Corpului de control a precizat că echipa sa a găsit "semnale" în ce priveşte corupţia în sistemul de sănătate. "Dacă sunt anomalii, noi le dăm mai departe şi Parchetul stabileşte care sunt infracţiunile", a subliniat Mircea.
Potrivit acestuia, pot exista şi alte companii care să acţioneze în mod similar cu Hexi Pharma, care să profite de slăbiciuni ale sistemului şi că din acest motiv Corpul de control încearcă să afle care sunt cauzele acestui fenomen pentru a fi evitat în alte zone ale sistemului.
De asemenea, Valentin Mircea a menţionat că în mandatul său nu a primit nicio informare de la Serviciul Român de Informaţii, dar că a primit mai multe sinteze a ce s-a raportat în trecut, subliniind că "au existat semnale din partea SRI în această zonă".