Șeful CFR Călători și patronul concurenței au fugit de ochii presei după o întâlnire de taină într-un mall - Răspunsul oficial al instituției, halucinant
În timp ce românii îndură condițiile inumane din trenurile CFR, cei care ar trebui să rezolve aceste probleme au alte preocupări. Șeful CFR Călători, Traian Preoteasa și omul de afaceri Calin Mitică au fost surprinși la o întâlnire de taină, într-un mall. Când și-au dat seama că au fost observați, cei doi au luat-o la fugă, iar Preoteasa a ieșit pe ușa de urgență fapt care a declanșat alarmele de incendiu. Răspunsul oficial dat de CFR despre această întâlnire, în exclusivitate la Realitatea PLUS, a fost halucinant.
Șeful CFR Călători - Traian Preoteasa a avut o întâlnire de taină cu patronul concurenței, totul în timp ce românii călătoresc în condiții mizere.
Întâlnirea a avut loc într-un mall din nordul Bucureștiului și a fost cât mai ferită de ochii lumii. Traian Preoteasa și Călin Mitică s-au așezat pe o canapea, într-un colț, acoperit de mai mulți stâlpi. Ei au fost observați de un jurnalist aflat în zonă care i-a abordat. În acel moment, fiecare a fugit în ce direcție a apucat. Omul de afaceri, Călin Mitică, a luat-o pe scările rulante, în timp ce șeful CFR Călători a ales ieșirea de urgență, care a declanșat alarma în tot mall-ul.
Traian Preoteasa și Călin Mitică au fost surprinși în flagrant marți seara, la o întâlnire de taină pe care o aveau la Băneasa Shopping City, mall-ul din nordul Bucureștiului deținut de omul de afaceri Puiu Popoviciu, scrie clubferoviar.ro. Atunci când au fost fotografiați de jurnalistul de la Club Feroviar, cei doi au luat-o la fugă – patronul Transferoviar Călători pe scări, iar șeful CFR Călători pe ieșirea de urgență, timp în care a declanșat alarmele în tot mall-ul.
Întâlnirea dintre cei doi poate fi considerată cu atât mai suspectă întrucât Preoteasa este directorul general al operatorului feroviar de stat.
Iar Călin Mitică, de cealaltă parte, este patronul principalului său concurent, și, totodată, reparator de material rulant ce poate participa la licitațiile cu bani din PNRR pentru modernizarea de vagoane și locomotive.
CULISELE STATULUI PARALEL | Schema combinațiilor de la Transporturi - Ultima licitație de la CFR: Două miliarde de euro pentru 166 km
Despre întâlnirea de taină dintre directorul general al CFR Călători și patronul concurenței - Transferoviar Călători, a vorbit și proprietarul Club Feroviar, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
Cosmin Botez a relatat că i-a observat pe cei doi, la parter, pe o banchetă, feriți de ochii lumii, într-un loc ce părea un depozit din mall. După ce au fost surprinși, cei doi au fugit.
„Avem filmările care arată că a fugit în spatele mall-ului. Dl Călin Mitică a fugit pe scări, iar dl Preoteasa a ieșit prin dreapta, apoi s-a dat alarma în mall”, a declarat Cosmin Botez, la Realitatea PLUS.
Traian Preoteasa și Călin Mitică, fugind în mall Foto: Club Feroviar
„Oare câte dovezi îi mai trebuie ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să înțeleagă că actuala conducere a CFR Călători distruge din interior CFR Călători? (Traian Preoteasa) le-a scăzut salariile și a inventat „mecanic de locomotivă debutant. Este lipsă mare de mecanici de locomotivă”, a comentat și Rodrigo Maxim, liderul Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, la Realitatea PLUS.
Răspunsul oficial al CFR Călători despre întâlnirea lui T. Preoteasa și C. Mitică
„Dacă ar fi fost o întâlnire de taină, atunci cei doi s-ar fi ascuns. A fost o întâlnire într-un loc public, într-un mall din nordul Capitalei.
Nu au fugit. Am vorbit cu directorul general despre acest lucru. Se despărțeau dintr-o întâlnire absolut întâmplătoare cu dl de la Club Feroviar (Cosmin Botez, n.r.).
Dacă ar fi avut ceva de ascuns, nu s-ar fi întâlnit într-un spațiu public. Nimeni nu a fugit. Pentru că dl a vrut să instige (Cosmin Botez, n.r.)..., asta este libertatea de mișcare. Omul pleca liniștit. A încercat să instige un scandal penibil și nu i-a reușit.
Iar, în al doilea rând, licitațiile pe PNRR sunt pe licitație publică”, a declarat, în exclusivitate la Realitatea PLUS, Ada Meseșan, purtător de cuvânt CFR Călători.