Șeful CFR Călători despre accidentul de tren din Teleorman: Mecanicul a făcut o manevră riscantă, este EROARE umană
Director general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a declarat la Realitatea Plus că din punctul său de vedere ciocnirea dintre cele 2 garnituri de tren, din județul Teleorman, s-a produs ca urmare a unei manevre imprudente a mecanicului locomotivei trenului din spate. Și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, a recunoscut că ancheta are în vedere posibilitatea unei erori umane, dar se așteaptă un oficial în acest sens.
"Sistemul semiautomat de frânare a funcționat, la fel și semnalizarea, iar din acest motiv efectele accidentului putând fi mult minimizate. Din discuțiile cu cei de la Autoritatea Feroviară și de Siguranță feroviară, am înțeles că sistemul de frânare a funcționat", a afirmat Ionuț Săvoiu, secretar de stat Ministerul Transporturilor.
Aceasta a precizat că este posibil să fie vorba de o greșeală umană, dar nu se poate antepronunța. "Este o anchetă în desfășurare. Comisia de anchetă va stabili dacă mecanicul a comunicat cu impiegatul de mișcare. (...) Este foarte important ca în momentul imediat următor să emitem un ordin al Ministerului Transporturilor prin care să facem o evaluare foarte serioasă privind pregătirea personalului".
În schimb, directorul general al CFR Călători a afirmat, că din punctul său de vedere, este vorba clar de o eroare umană.
"Evenimentul este de o gravitate mare, din fericire urmările au fost minore. Mecanicul a încercat să facă o depășire controlată, este o eroare umană 100%. Nu pot să vă spun dacă le-a comunicat celor de la mișcare că face această manevră, va stabili ancheta care este în desfășurare. Toate sistemele au funcționat, mecanicul a acționat eronat, a făcut acea depășire controlată. (...) În acel moment sistemele automate se dezactivează," a explicat Traian Preoteasa, în direct la Realitatea Plus.