Șeful Casei de Pensii, pe făraș! Ministrul Muncii: Am trei variante pe care le voi prezenta premierului
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vrea să-l schimbe pe șeful Casei Naţionale de Pensii. Unul dintre motive ar fi faptul că acesta este în concediu medical încă de când ministrul și-a preluat mandatul.
“Fac un apel la preşedintele încă în exerciţiu al Casei Naţionale de Pensii să-şi lămurească situaţia. Domnia sa a intrat brusc în concediu când eu am devenit ministru şi am început să cer informaţii cu privire la situaţia întârzierilor în recalcularea pensiei(...) Prin urmare, voi discuta cu premierul cu privire la această situaţie în cazul în care domnul preşedinte, căruia din câte ştiu îi expiră ultimul concediu medical la sfârşitul acestei săptămâni, nu va lua singur o decizie privind continuarea activităţii în fruntea Casei Naţionale de Pensii”, a mai afirmat ministrul, a spus ministrul Muncii.
Întrebată cine va fi noul şef al Casei de Pensii, Violeta Alexandru a răspuns: “Nu am încă o persoană în minte pe care să o comunic public, am mai multe variante, am trei variante pe care le voi prezenta a premierului,