Şeful Casei de Pensii Bihor, arestat preventiv. Ar fi primit mită 8.400 de euro, pizza și whisky
Directorul Casei Judeţene de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle, reţinut, joi, de DNA pentru că ar fi primit mită 8.400 de euro şi foloase necuvenite - pizza şi whisky - de la medici ai Serviciului de Expertiză Medicală al instituţiei, a fost arestat preventiv de Tribunalul Bihor, decizia nefiind definitivă.
Potrivit Tribunalului Bihor, instanţa a admis, vineri seară, propunerea de arestare făcută de către procurorii DNA Oradea pe numele directorului Casei Judeţene de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle, acuzat de fapte de corupţie.
Decizia Tribunalului Bihor nu este definitivă şi poate fi atacată, urmând ca o eventuală contestaţie să se judece la Curtea de Apel Oradea, relatează News.ro.
Şeful Casei Judeţene de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle, a fost reţinut, joi, de DNA, fiind acuzat că a primit mită 8.400 de euro şi foloase necuvenite - pizza şi whisky - de la medici de la Serviciul de Expertiză Medicală al instituţiei, ştiind că acestea proveneau din comiterea unor fapte penale.
Procurorii DNA Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Leontin Ţîrle, în calitate de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor, pentru luare de mită în formă continuată (9 acte materiale) şi tăinuire în formă continuată (19 acte materiale).
Anchetatorii arată că, în perioada 2014 - 2015, Ţîrle a primit de la patru medici de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Bihor - denunţători în cauză - mai multe sume de bani cuprinse între 300 şi 700 de euro, în total 8.400 euro, şi foloase necuvenite, pizza şi whisky, ştiind că proveneau din comiterea unor fapte penale.
”Concret, aceste foloase au fost primite de către denunţători în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile lor de serviciu, respectiv: emiterea unor decizii medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori prelungirea concediului medical peste 90 de zile”, arată DNA.
De asemenea, în perioada 18 mai – 11 iunie 2015, leontin Ţîrle a primit sume de bani de la un alt medic (denunţător în cauză), în total 5.423 lei, ”în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, constând în aplicarea întocmai şi la timp, la Casa Judeţeană de Pensii, a deciziilor luate de conducerea Casei Naţionale de Pensii”.
”Acest lucru i-a permis denunţătorului să avizeze cazurile noi pentru încadrarea în grad de invaliditate, în condiţiile în care încadrarea în grade de invaliditate trebuia să se facă la nivelul fiecărui cabinet medical de către medicii specialişti. În această manieră, denunţătorului i s-a creat posibilitatea de a obţine sume de bani într-un cuantum mai ridicat şi mai multe foloase materiale, sumele de bani primite de acesta în legătură cu avizarea cazurilor noi fiind mai mari decât cele primite în situaţia revizuirilor”, mai precizează procurorii anticorupţie.