MENIU

Şeful Bursei de la Bucureşti, declaraţie misterioasă despre schimbarea Guvernului

Bursa de la Bucuresti

Schimbarea Guvernului va elimina una dintre cele mai importante "necunoscute" privind posibilele evoluții politice din România, considerată de investitori drept principalul factor politic care le-a afectat negativ activitatea pe Bursa de Valori București, în acest an, a declarat directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Ludwik Sobolewski

"Schimbarea Guvernului va elimina una dintre cele mai importante 'necunoscute' în ceea ce privește posibilele evoluții politice din România. Acest fapt a fost menționat de către investitorii străini ca principalul factor politic, care le-a afectat negativ activitatea pe Bursa de Valori București în 2015", a menționat Ludwik Sobolewski potrivit Agerpres.

Cu alte cuvinte, schimbarea Guvernului era una dintre cele mai stresante necunoscute pentru investitorii de pe pieţele financiare. Acum, odată tăiat nodul gordian, lucrurile nu pot sta mai rău decât înainte, pare să spună şeful BVB.

Cu siguranţă va exista o perioadă de incertitudine legată de instalarea unui nou Executiv stabil, însă investitorii par să respire uşuraţi după ce au "eliminat necunoscuta" legată de data exactă a plecării Guvernului Ponta, a cărui "durată de viaţă" toată lumea se aştepta să expire în curând.

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, la Palatul Victoria, că își depune mandatul de la conducerea Guvernului.

Peste 25.000 de persoane din București și alte câteva sute din țară, în special tineri, au protestat, marți, cerând demisiile premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea și a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, după incendiul care s-a produs vineri seară în clubul bucureștean Colectiv. Protestul a fost organizat pe rețelele sociale și a venit la patru zile de la incendiul în care au murit 32 de tineri, iar peste 140 au fost răniți.

Manifestații au avut loc și la Iași, Constanța, Brăila, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Cluj-Napoca, Ploiești, Miercurea Ciuc și Brașov. La Alba Iulia, aproximativ 1.000 de persoane au participat la un marș al tăcerii, iar la Cluj-Napoca câteva sute au participat la o slujbă de pomenire oficiată de mitropolitul Andrei Andreicuț pentru tinerii morți în incendiul de la Colectiv. Zeci de sibieni s-au rugat, marți seara, în Piața Mare din Centrul istoric al municipiului pentru victimele din Colectiv și au aprins lumânări.

Mai multe articole despre:
guvernul Ponta demisie Ponta schimbare guvern