Șeful ANPC, mesaj pentru turiștii "deranjați" de controalele din supermarketurile de pe Litoral: Poate că tocmai le-am salvat concediul
Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a reacționat după ce mai mulți clienți ai unor supermarketuri de pe litoral s-au arăta mai deranjați de controalele ANPC, pe motiv că le-au încurcat programul, decât de calitatea proastă a produselor retrase de la comercializare. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Horia Constantinescu le-a transmis turiștilor că n-ar fi cazul să fie deranjați, chiar dacă înțelege că prețurile mari din restaurante îi fac să vină mai des în magazine.
"Din păcate, unii consumatori îi tratează cu lipsă de respect pe cei care controlează calitatea produselor, cu toate că misiunea noastră este tocmai să le apără interesele. Unii s-au supărat, noi sperăm să le treacă când vor realiza că poate, astfel, au rămas sănătoși și nu și-au stricat concediul," a declarat șeful ANPC, în direct la Realitatea Plus.
Întrebat dacă nu cumva turiștii au luat cu asalt supermarketurile de pe litoral pentru a evita prețurile mari din restaurante, șeful ANPC a confirmat acest lucru, dar a precizat că oamenii trebuie să înțeleagă faptul că astfel de controale, chiar dacă le încurcă un pic programul, îi protejează pe viitor.
"Alimentele, mai ales în această perioadă a anului, pot reprezenta un pericol uriaș pentru sănătate dacă nu sunt depozitate cum trebuie, mai ales dacă vorbim de carne, mezeluri sau fructe. Noi suntem acolo pentru a fi alături de consumatori, nu împotriva lor. (...) Da, este adevărat că mulți dintre ei vin mai des în magazine pentru a evita preșurile mari din restaurante", a afirmat Constantinescu.