Șefii din Servicii vor să-i ia locul lui Iohannis, detalii-șoc - Cine și-a anunțat posibila candidatură la președinția României
Se conturează lista candidaților la prezidențialele din 2024. Fostul șef SIE Silviu Predoiu a anunțat că vrea să intre în cursă. Și directorul SRI, Eduard Hellvig, este dat candidat la bursa zvonurilor după ce a ținut un discurs considerat de unii ca fiind program de campanie. Alte nume vehiculate sunt cele ale lui Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și chiar Maia Sandu, ca fiind o înlocuitoare a Laurei Codruța Kovesi.
„Voi participa la alegerile din 2024. În momentul în care deschizi o firmă, o faci pentru că vrei să obții profit, iar asta este obligația ta. Dacă vrei să faci ceva patriotic, faci un ONG. Când faci un partid, vrei să intri în alegeri.
De asemenea, intri în alegeri nu ca să te faci de râs, ci ca să dovedești ceva. Da, mi-aș dori să fiu candidat.
În primul rând aș vrea să-mi dovedesc să pot să fiu candidat, iar apoi să îi conving pe ceilalți. Și îmi doresc să muncesc foarte mult în acest sens. Decizia, însă, chiar dacă partidul pare să fie de autor, va fi colectivă”, declarat Silviu Predoiu.