Şefa Agenţiei de Transplant, sesizare la DIICOT: "Vieţile pacienţilor au fost puse în pericol"
Şefa Agenţiei Naţionale de Transplant, Anca Mureşan, a depus, vineri, o sesizare la DIICOT, cu privire la „mai multe disfuncţionalităţi” ale Registrului de Transplant, ca urmare a rezilierii unui contract de prestări servicii, care a fost încheiat cu o firmă privată.
„Am venit să depun o sesizare cu privire la disfuncţionalităţile apărute ca urmare a rezilierii unui contract de prestări servicii, contract dintre Agenţia Naţională de Transplant şi o anumită firmă privată care avea în gestiune Registru Naţional de Transplant. Se poate ca o firmă privată să aibă un contract de prestări servicii cu Agenţia Naţională de Transplant, dar nu aceasta este problema. Problema este că urmare a rezilierii acestui contract Agenţia, despre care ştiţi foarte bine că este autoritatea competentă în domeniul transplantului, a fost , să zicem, subminată, motiv pentru care practic sănătatea şi vieţile unor pacienţi au fost puse în pericol”, a declarat Anca Mureşan, vineri, la ieşirea din sediul DIICOT.
Şefa Agenţiei Naţionale de Transplant a mai precizat că împreună cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, vor publica în curând raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii cu privire la activitatea Agenţiei, scrie Mediafax.
„Registrul Naţional funcţionează în prezent, însă sunt multe disfuncţionalităţi despre care vom vorbi, ştiţi foarte bine că ministrul Sănătăţii a anunţat o conferinţă de presă. La nivelul Agenţiei, de când am fost numită în conducere, s-a desfăşurat un control al Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii şi urmează să avem acest raport de activitate şi vom ieşi împreună într-o conferinţă de presă în care vom anunţa toate disfuncţionalităţile Este normal ca cetăţenii români să ştie că există multe nereguli”, a mai precizat Anca Mureşan.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a numit-o, în luna iulie, pe Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant.