MENIU

ŞEF din POLIŢIA Buzău, URMĂRIT PENAL. Poliţistul, ESCORTĂ pentru CONDAMNAT

ŞEF din POLIŢIA Buzău, URMĂRIT PENAL. Poliţistul, acuzat că a favorizat un INFRACTOR

Alexandru Tudorel Ştefan, ofiţer în cadrul Poliţiei Buzău, este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Acesta l-a ţinut în arestul poliţiei pe un condamnat, în loc să-l trimită la penitenciar. Mai mult, prin diferite metode, ofiţerul îi permitea condamnatului să părăsească arestul pentru a merge la frizer sau pentru a-şi sărbători ziua de naştere cu prietenii.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au început urmărirea penală faţă de Ştefan Tudorel Alexandru, ofiţer de poliţie judiciară şi şef al Biroului de Investigaţii Criminale din Poliţia municipiului Buzău, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj nepatrimonial pentru altul în formă continuată (36 acte materiale) şi luare de mită, se arată într-un comunicat de presă al DNA, citat de MEDIAFAX.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada 20 iunie - 31 octombrie 2013, şeful Biroului de Investigaţii Criminale a întocmit sau a determinat alţi ofiţeri de poliţie judiciară din Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău să întocmească acte prin care s-a solicitat menţinerea nejustificată, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Buzău, a unui condamnat.

Mai mult, susţine DNA, a dispus scoaterea nejustificată a condamnatului din Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Buzău, sub pretextul că acesta va participa la anumite activităţi judiciare.

În schimbul serviciile, poliţistul a primit de la condamnat mai multe materiale de construcţie în valoare de 206 lei.

"Ca urmare a acestor acţiuni, condamnatul şi-a sărbătorit ziua de naştere cu prietenii şi membrii familiei, a participat la petreceri, a avut acces la frizerul personal. Totodată, s-a reţinut că la data de 22 octombrie 2013, în scopul efectuării aceloraşi demersuri, învinuitul Alexandru Tudorel Ştefan a primit de la condamnat, prin intermediul unui om de încredere de-al său, mai multe materiale de construcţie în valoare de 206,21 lei, care au fost utilizate la renovarea unei locuinţe", au scris procurorii în documentul citat.

Anchetatorii au arătat că Ştefan Tudorel Alexandru a afectat în acest fel activitatea unităţii de poliţie la care lucrează, având în vedere că activităţile infracţionale s-au desfăşurat pe o lungă perioadă de timp, au inclus numeroase acte materiale, au implicat numeroase mijloace şi persoane din rândul poliţiei.

Bugetul IPJ a fost prejudiciat cu 1.827,11 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu persoana privată de libertate, în perioada 20 iunie - 31 octombrie 2013.

Procurorii au dispus faţă de Alexandru Ştefan Tudorel măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Ştefan Tudorel Alexandru a fost desemnat "Poliţistul anului 2012" la IPJ Buzău, în urma rezultatelor obţinute la conducerea Biroului de Investigaţii Criminale din Poliţia Buzău, care au culminat cu prinderea în trafic a membrilor unei reţele de hoţi din apartamente din judeţul Constanţa.

Acesta a solicitat, anul trecut, să fie eliberat din funcţie din motive personale, iar în prezent lucra ca ofiţer de poliţie.