MENIU

Ședință de urgență ratată la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand / Foto: Inquam Photos

Continuă scandalul gunoaielor, după ce prefectul Alin Stoica a decretat stare de alertă în Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand susține că ședința pe care a convocat-o de urgență a fost sabotată de consilierii PSD și PNL, care nu s-au prezentat.

Ședința de urgență de vineri convocată de primarul sectorului 1, Clotilde Armand, a fost suspendată din lipsă de cvorum. 

Potrivit Realitatea PLUS, consilierii PSD și PNL nu au fost de acord cu cererile edilului pentru a obține rezilierea contractului cu ROMPREST.

"Consilierii PNL au fost alături de consilierii PSD, n-au venit la ședintă de îndată pentru a cere rezilierea, pentru ca eu să fiu împuternicită pentru a cere rezilierea contractului în justiție, așa cum permite contractul. Plătim serviciul cel mai scump din România, trebuie să avem această continuitate care este asigurată prin lege și e un lucru foarte bun. Cu această stare de alertă, vom putea să asigurăm continuitatea serviciului public. O să avem nevoie de câteva zile, 2-3 zile pentru a avea un alt operator care va continua serviciul public. Aproximativ 50 de milioane de euro trebuie recuperate de la acest operator", a spus Clotilde Armand.