MENIU

Guvernul a aprobat majorarea salariului minim cu 3%. Pensiile cresc conform calendarului

Ședință de Guvern la Palatul Victoria

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, indexarea salariului minim cu 3% și majorarea pensiilor în acest an cel puţin cu rata inflaţiei, a anunțat premierul Florin Cîțu.

"Am aprobat actul normativ prin care se stabileşte salariul minim pentru 2021, ştiaţi deja, la 2.300 de lei. Ştiu că au fost discuţii în spaţiul public dacă poate să fie aplicat de la 1 ianuarie. Bineînţeles că poate să fie aplicat de la 1 ianuarie, pentru că în februarie se plătesc salariile pentru luna ianuarie. Deci, este destul timp şi, astfel, salariul minim va creşte în 2021 cu 3%, aşa cum am anunţat, peste rata inflaţiei în 2020 şi peste estimarea de rată de inflaţie în 2021, deci păstrând puterea de cumpărare a românilor", a declarat Cîțu.

Salariul minim a fost indexat în condițiile în care au existat două direcţii diferite: una a patronatelor, una a sindicatelor. Patronatele doreau moratoriu, să rămână îngheţat salariul minim, iar sindicatele doreau o creştere până la 2.400 de lei, de la 2.230 de lei. 

Întrebat despre decizia CCR privind majorarea cu 40% a punctului pe pensie, șeful Guvernului a reafimat că acest lucru, în actualul context, este imposibil.

"România nu şi-a permis anul trecut. Nu-şi permite nici în 2020 acest lucru. În acest moment, legea merge la promulgare pentru domnul preşedinte, care are două variante: să trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Eu vă spun că noi avem deja - acest Guvern - un precedent şi coaliţia şi-a asumat un calendar de creştere a pensiilor. Vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi ni l-am asumat. Aceasta este varianta pe care mergem noi", a arătat Florin Cîțu după ședința de guvern de miercuri.

Mai multe articole despre:
sedinta de guvern