MENIU

Şedinţă crucială la Palatul Victoria. Acordul cu SUA în domeniul securităţii sociale, gata să fie ratificat - Proiectul privind jocurile de noroc, în analiză

Premierul Marcel Ciolacu

Ședință crucială, joi, la Palatul Victoria. Guvernul urmează să aprobe, printr-un proiect de lege, ratificarea Acordului în domeniul securităţii sociale între România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti, la 23 martie 2023. Totodată, în analiză se află și proiectul de lege privind jocurile de noroc. Reforma păcănelelor este imperativă, spunea ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Acesta a anunțat că se va interzice comercializarea alcoolului în sălile de jocuri de noroc.

"Acordul prevede principiul egalităţii de tratament între persoanele cărora li se aplică Acordul care domiciliază pe teritoriul unuia din statele contractante şi cetăţenii acestui stat contractant în aplicarea legilor privind eligibilitatea pentru pensii şi plata acestora. Acordul prevede totodată principiul exportului pensiilor, cu excepţia, în ceea ce priveşte România, a prestaţiilor speciale necontributive în bani. Sunt incluse prevederi referitoare la stabilirea legislaţiei aplicabile de securitate socială, respectiv legislaţia privind contribuţiile de asigurări sociale, respectiv de asigurări sociale de sănătate, regulile generale conform cărora persoana care îşi desfăşoară activitatea ca angajat sau lucrător independent pe teritoriul unui stat contractant este supusă, în ceea ce priveşte angajarea sau activitatea independentă, doar legilor acelui stat contractant, indiferent de locul unde persoana îşi are domiciliul sau de locul unde se află sediul angajatorului", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Potrivit documentului, Acordul prevede şi o serie de reguli suplimentare pentru anumite categorii de angajaţi sau lucrători independenţi.

"În ceea ce priveşte stabilirea pensiilor, este prevăzută, totodată, în cazul în care o persoană nu îndeplineşte condiţiile pentru dobândirea unui drept la pensie, totalizarea perioadelor de asigurare. Calculul pensiilor se bazează pe principiul pro-rata temporis (proporţional cu contribuţiile în sistemul naţional). Acordul include prevederi referitoare la măsurile administrative şi cooperare, inclusiv limba de comunicare, moneda de plată, soluţionarea diferendelor, durata şi intrarea în vigoare", se spune în expunerea de motive.

În analiza Guvernului se va afla şi proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea OUG nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum şi pentru modificarea OUG nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Executivul va discuta, în primă lectură, şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea articolului I alineat (11) din OUG nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi in situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

"Prin proiect se propune modificarea alineatului (11) al articolului 1 din OUG a Guvernului nr.15/2022, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul acordării sumei forfetare lunare prevăzute la articolul 1 alineat (10) din acelaşi act normativ, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, acordată din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/ Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov până la data de 31 martie 2024. Astfel, prin stabilirea cadrului normativ de nivel primar pentru asigurarea sumelor forfetare lunare având ca scop acoperirea cheltuielilor de cazare până la finalul lunii martie 2024, se creează premisele accesării apelului de proiecte deschis de Comisia Europeană, România putând astfel solicita finanţare europeană pentru decontarea cheltuielilor anterior referite", se menţionează în nota de fundamentare a proiectului.

Tot în primă lectură, Guvernul va discuta un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri de reglementare a importurilor de produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova, dar şi Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului "Copii protejaţi, România sigură" 2023-2027.

Vor fi aprobate prin hotărâre şi Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.77/2023 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul va aproba alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Conform notei de fundamentare, schimbările preconizate prin acest proiect au în vedere acordarea tranşei din luna octombrie a sprijinului material sub forma tichetelor sociale pe suport electronic potrivit OUG nr.63/2022, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, în luna octombrie 2023, potrivit prevederilor OUG nr.58/2023.

Va fi aprobată, tot prin hotărâre, suplimentarea bugetului Consiliului Superior al Magistraturii pentru Institutul Naţional al Magistraturii pe anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru plata indemnizaţiilor auditorilor de justiţie şi a contribuţiilor angajatorului aferente acestora.

Guvernul va aproba Nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii "Sistem informatic pentru evidenţa clinică a secţiilor ATI (SIEC - ATI)".

Un alt proiect de hotărâre supus aprobării în Guvern vizează exproprierea tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Buzău-Focşani".

Pe agenda şedinţei se află, de asemenea, şi un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.