MENIU

Securitatea la Marea Neagră, întărită de NATO în timpul războiului din Ucraina - Câte avioane AWACS sosesc MARȚI în România

Securitatea la Marea Neagră, întărită de NATO în timpul războiului din Ucraina - Câte avioane AWACS sosesc MARȚI în România

Avioanele de supraveghere AWACS sosesc în România săptămâna viitoare pentru a întări securitatea NATO în regiunea Mării Negre, în timpul războiului Rusiei în Ucraina.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat vineri că marţi, 17 ianuarie, vor sosi în România avioanele AWACS, în contextul aplicării măsurilor de întărire a posturii defensive a NATO în regiunea Mării Negre.

Avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System) sunt staționate în prezent în Germania. Aeronavele vor executa, în perioada următoare, zboruri de recunoaştere şi supraveghere pe teritoriul Alianţei.

Foto: NATO.int

Aeronave AWACS din cadrul Forţei Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie şi Control cu baza permanentă la Geilenkirchen, Germania, vor ateriza marţi, 17 ianuarie, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, în contextul aplicării măsurilor de întărire a posturii defensive a Alianţei în regiunea Mării Negre, a precizat Ministerul Apărării Naționale.

NATO nu a precizat câte dintre cele 14 avioane AWACS staţionate în Germania vor fi trimise în România, dar potrivit unor surse militare, citate de DPA, vor fi desfăşurate trei aeronave, relatează agerpres.ro.

La baza de la Otopeni vor fi trimişi de asemenea 180 de militari. 

NATO a sporit prezenţa aeriană în flancul estic al Alianţei cu avioane de luptă suplimentare, avioane de supraveghere şi avioane cisternă ca răspuns la agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina, se mai arată în precizarea MApN.

NATO a anunțat, tot vineri, că sosirea aeronavelor AWACS în România se desfășoară pentru "a sprijini prezenţa întărită a Alianţei în regiune şi pentru a monitoriza activitatea militară rusă". Alianța va reloca în România unele dintre avioanele sale de supraveghere staţionate în prezent în Germania, pentru a fi mai aproape de războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

Odată cu războiul din Ucraina, din februarie 2022, aeronavele AWACS au efectuat patrule regulate în estul Europei şi în regiunea Mării Baltice pentru a urmări avioanele ruseşti în apropierea graniţelor NATO.

Avioanele AWACS, staţionate de obicei la o bază din apropiere de Aachen, în vestul Germaniei, vor fi staţionate în țara noastră la baza Forţelor Aeriene Române de la Otopeni, în apropiere de Bucureşti, la circa 200 kilometri de graniţa cu Ucraina, şi vor rămâne acolo mai multe săptămâni.

"În contextul în care războiul ilegal al Rusiei din Ucraina continuă să ameninţe pacea şi securitatea în Europa, nu trebuie să există niciun dubiu în legătură cu hotărârea NATO de a proteja şi apăra fiecare centimetru din teritoriul aliat", a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

"Avioanele noastre AWACS pot detecta aeronave de la o distanţă de sute de kilometri, fiind un instrument cheie al poziţiei de descurajare şi de apărare a NATO. Mulţumesc României pentru găzduirea avioanelor, care vor avea o contribuţie importantă la capacitatea noastră de avertizare rapidă", a mai spus Lungescu.

Cum funcționează aeronavele AWACS

Avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System), staționate în Germania, execută zboruri de recunoaştere şi supraveghere pe teritoriul NATO. Aparatele fac parte  din Forța  Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie şi Control cu baza permanentă la Geilenkirchen, Germania.

Prin sistemul lor de radar, avioanele AWACS pot localiza şi identifica alte aeronave la o distanţă de peste 400 de kilometri.

Avioanele pot transmite informaţiile către toate celelalte aeronave aflate în spaţiul aerian şi care sunt echipate corespunzător, ceea ce înseamnă că, teoretic, pot fi folosite ca posturi de comandă zburătoare.

În trecut, aeronavele AWACS au fost desfăşurate în timpul operaţiunilor împotriva grupării teroriste Stat Islamic sau în Afganistan.