MENIU

Securitate cibernetică. Nicolae Ciucă: România va continua traiectoria ascendentă în domeniul transformării digitale

Securitate cibernetică

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat, joi, la deschiderea reuniunii Consiliului de Conducere al Centrului european de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC).

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis astăzi un mesaj în deschiderea primei reuniuni, la București, a Consiliului de Conducere al Centrului european de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC), desfășurat la Palatul Victoria.

Cu această ocazie, premierul României a salutat prezența membrilor Consiliului în orașul gazdă al ECCC la un an după înființarea acestuia, subliniind  importanța demersurilor comune europene în asigurarea securității, mai ales în contextul creșterii atacurilor cibernetice, pe fondul agresiunii militare ruse în Ucraina.

“În calitate de stat membru gazdă, România se angajează ferm să sprijine și să lucreze cu Centrul și cu Consiliul de conducere al acestuia în vederea îndeplinirii misiunii și obiectivelor convenite de comun acord”, a asigurat șeful Guvernului.

Prim-ministrul și-a exprimat încrederea că ECCC se va implica dinamic în eforturile de securitate cibernetică ale unor parteneri precum Ucraina sau Republica Moldova. România va rămâne un contribuitor important în ceea ce privește securitatea cibernetică și va continua traiectoria ascendentă în domeniul transformării digitale.

Mai multe articole despre:
ciuca securitate cibernetica