MENIU

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pus în practică urmare a unor cercetări sociologice, conform cărora locuitorii Sectorului 4 întâmpină dificultăți în a avea acces la cultură, acest aspect fiind cauzat de faptul că în sudul Bucureștiului nu există nicio instituție cultural-artistică de nivelul unui teatru, iar deplasarea spectatorilor către sălile de spectacol din centrul orașului nu este doar costisitoare, ci și extrem de obositoare.

În aceste condiții, a fost clară necesitatea înființării unei astfel de instituții culturale, la care să aibă acces toate categoriile de public, începând de la copiii de grădiniță și până la seniorii Sectorului 4.

„Este un privilegiu să avem astăzi posibilitatea să începem și ultima promisiune pe care am făcut-o în anul 2020. Am promis că facem un teatru și da, am început, astăzi, efectiv, construcția unui obiectiv de care comunitatea noastră, și nu numai, are nevoie. Oamenii au nevoie de cultură. Accesul comunității Sectorului 4 la ceea ce înseamnă spectacole, actori, socializare din punctul acesta de vedere nu se poate face din vorbe, ci avem nevoie de exemple clare, de exemple explicite, de lucruri concrete cum astăzi, în baza unei autorizații de construire, putem să vorbim despre noul teatru din Sectorul 4. În ultimii ani, comunitatea Sectorului 4 a adoptat o viziune modernă și durabilă de dezvoltare. Dovadă sunt străzile curate, iluminate, infrastructura educațională, creșele, grădinițele, școlile, liceele, infrastructura sanitară, unitățile medicale pe care deja le-am inaugurat și pe cele pe care le-am început și vom începe, infrastructura de transport, pasajele, lărgirile și toate acestea, obiective realizate cu un aport important din bugetul local pe de-o parte, din programe guvernamentale pe de altă parte și, mai presus decât orice, din bani europeni. Pentru că banii europeni, apartenența la Uniunea Europeană, a reprezentat o șansă de dezvoltare pentru comunitatea Sectorului 4”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, în cadrul unei conferințe de presă.

În momentul de față, a fost încheiată procedura de proiectare a acestui edificiu și a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de construire a primului și singurului teatru din Sectorul 4, ridicat în Parcul Orășelul Copiilor, cu acces din Șoseaua Olteniței. Lucrările vor dura aproximativ doi ani și vor costa cel mult 10 milioane de euro.

Clădirea, cu un design futurist, va avea o suprafață desfășurată de 2.600 mp, dispusă pe parter, etajul 1, supantă și terasă circulabilă. Conform proiectului tehnic întocmit de specialiști, incinta noului teatru va avea o sală de spectacole de aproximativ 250 de locuri, două săli de conferințe, spații pentru birouri, precum și o zonă de relaxare și socializare amenajată pe terasa circulabilă.

Despre utilitatea acestui proiect foarte important pentru București a vorbit și senatoarea Gabriela Firea, prezentă la eveniment.

„Aici, vor veni la teatru bucureșteni din toate sectoarele. În vremuri în care se vorbește mai mult despre infrastructură, noi discutăm azi despre cultură, ceea ce e un lucru minunat. Îl felicit pe colegul meu, Daniel Băluță, că pe lângă proiectele dedicate investițiilor în infrastructură, în fluidizarea traficului, în sănătate, iată că are dorința de a investi și în cultura poporului nostru, până la urmă. Sunt lucruri bune care trebuie să continue. Urez succes constructorilor și ne dorim ca într-un timp cât mai scurt să venim aici, la spectacole”, a declarat Gabriela Firea.

Toți copiii din Sectorul 4 vor avea acces la această facilitate culturală, unde vor putea viziona spectacole de teatru, concerte și vor putea participa la diverse evenimente culturale, precum expoziții de pictură, de fotografie, lansări de carte etc.

Totodată, sălile de spectacol vor putea fi puse la dispoziția grădinițelor, școlilor și liceelor din sector, care vor dori să organizeze aici diverse activități artistice, vernisaje, spectacole pentru copii și tineri. Mai mult, părinții îi vor putea duce pe cei mici, în timpul liber, la cursuri de actorie, muzică sau balet.

În semn de mulțumire pentru implicarea Sectorului 4 în domeniul cultural-artistic, la conferința de presă a fost prezentă și actrița Monica Davidescu, alături de mai mulți colegi de breaslă.

„Vă mulțumesc pentru atenția pe care o acordați culturii, mai ales în condițiile în care Bucureștiul nu are acum, nici măcar un singur festival de teatru, cum există, spre exemplu, la Craiova. Știu că domnul primar Daniel Băluță a încercat și în trecut să găsească locația potrivită pentru acest teatru și mă bucur că a reușit deja să înceapă aceste lucrări aici, atât de aproape de parc. Sunt convinsă că atât domnul primar, cât și doamna senator Gabriela Firea, vor avea alături oameni dedicați rezolvării problemelor orașului”, a declarat actrița.

Mai multe articole despre: