Secţiile ATI pentru pacienţi cu COVID-19 de la spitalele din Olt au toate paturile libere
Secţiile ATI pentru pacienţi cu COVID-19 de la spitalele din Olt au toate paturile libere, luni nefiind internat vreun pacient în aceste unităţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriela Gogiu.
Oficialul a precizat că în judeţ a fost raportat un singur caz nou de infectare cu SARS-CoV-2.
Reprezentanta DSP Olt a menţionat că în spitale sunt în continuare internaţi pacienţi cu COVID-19, fiind vorba despre 15 bolnavi, însă starea lor nu necesită îngrijiri medicale la Terapie Intensivă.
Numărul pacienţilor cu COVID-19 spitalizaţi luni este cel mai mic înregistrat în judeţ din septembrie 2021, situaţia internărilor şi a cazurilor noi fiind similară cu cea din vara anului trecut.
În privinţa incidenţei îmbolnăvirilor, mai mult de o jumătate dintre localităţile din judeţul Olt nu au avut cazuri de COVID-19 în ultimele două săptămâni, iar în alte 43 de localităţi incidenţa este între 0,16 la mia de locuitori (municipiul Slatina) şi 2,35 la mia de locuitori (comuna Studina).