Secție de la un spital din Satu Mare, închisă din lipsă de medici: pacienții, puși pe drumuri. Cea mai apropiată unitate medicală, la aproximativ 50 km
Un spital din Satu Mare închide temporar Secția de pediatrie și compartimentul de neonatologie pe perioada în care singurului medic specialist este in concediu. Cel puțin două săptămâni, copiii și femeile însărcinate vor fi nevoiti nevoite să meargă la Spitalul Județean Satu Mare, care se afla la aproape 50 de kilometri distanță.
Chiar dacă secția spitalului orășenesc are 25 de paturi, doar un singur doctor se ocupă de pacienți. Inițial, trei medici rezidenți au fost angajați, îns,ă unul dintre ei a demisionat, iar cel de-al doilea a renunțat la aceasta specialitate medicală.
Autoritățile locale oferă inclusiv locuințe medicilor care ar vrea sa se angajeze in spital, dar momentan nu au fost persoane interesate.