Secția pentru procurori a CSM cere Ministerului Justiției să continue procedura de selecție declanșată de Stelian Ion pentru conducerea DIICOT și DNA
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat joi Ministerului Justiției să continue procedura de selecție pentru posturile de conducere vacante din DIICOT, DNA și Parchetul General. Solicitarea vine în contextul în care Stelian Ion, care a declanșat procedura, a fost demis din funcția de ministru al Justiției și a acuzat că schimbarea sa din funcție ar avea legătură și cu acest lucru.
Procurorii din CSM subliniază că alegerea conducerii acestor instituții este esențială pentru buna lor funcționare.
"Având în vedere anunțul prim-ministrului Guvernului României cu privire la revocarea din funcție a ministrului justiției, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în majoritate, solicită Ministerului Justiției continuarea procedurii de selecție a procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea funcțiilor vacante de conducere din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Națională Anticorupție, cu respectarea calendarului stabilit, pentru a se asigura desfășurarea activității parchetelor în mod optim, în acord cu recomandările MCV, până la modificarea legii în sensul măririi rolului Consiliului Superior al Magistraturii în această procedură, prin introducerea avizului conform.
Secția pentru procurori subliniază importanța continuării reformelor în justiție și a îndeplinirii obligațiilor asumate de autoritățile naționale din perspectiva convențiilor internaționale împotriva corupției, strategiilor de combatere a criminalității organizate și corupției la nivelul Uniunii Europene, strategiei europene de securitate și strategiei Uniunii Europene în materie de droguri, precum și rolul esențial al Ministerului Public, în special al structurilor specializate de parchet, în gestionarea fenomenului criminalității organizate și al corupției la nivel înalt”, au transmis procurorii într-un comunicat.
Potrivit calendarului stabilit, procedura de selecție ar urma să se încheie în 15 septembrie, când ministrul Justiției ar trebui să îi trimită președintelui Klaus Iohannis propunerile sale pentru aceste posturi. Dosarele de înscriere au putut fi depuse de procurori până la 1 septembrie, ora 17:00, potrivit hotnews.
Ministerul Justiţiei a declanșat în 28 iulie procedura de selecție pentru opt posturi vacante de conducere din Parchetul General, DIICOT și DNA. Unul dintre posturi este cel de procuror-șef al DIICOT, vacant din septembrie 2020, când Giorgiana Hosu a demisionat după ce soţul său, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig.
Joi, după ce premierul Florin Cîțu a anunțat revocarea lui Stelian Ion, acesta a publicat lista procurorilor care s-au înscris pentru mai multe posturi de conducere din Parchetul General, DIICOT și DNA, între care și cel de procuror-șef al DIICOT.
Pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT şi-au depus candidatura Daniel Horodniceanu, care a mai condus instituţia între 2015 şi 2018, Oana Daniela Pâţu, care a preluat interimar șefia instituției, după demisia Giorgianei Hosu, şi Ioana Bogdana Albani.
La DNA și-au depus candidatura Codrin Gravra - pentru funcția de procuror șef adjunct, Andreea Nica - pentru funcția de procuror șef secție Secția de combatere a corupției, Ioan Amariei - pentru funcția de procuror-șef secție Secția de combatere a corupției, Silviu Paul Dimitriu - pentru funcția de procuror-șef secție Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și Monica Danciu - pentru funcția de procuror șef secție Secția juridică penală.
La Parchetul General, Cătălin Andrei Popescu pentru funcția de procuror-șef secție - Secția de resurse umane și documentare.
Ion a acuzat că demiterea sa are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare.
Fostul ministru al Justiției a mai spus că a primit semnale că "nu este în regulă" ca el să coordoneze procedura de selectare a candidaţilor pentru funcţiile de procuror de rang înalt, ci ar trebui făcută de altcineva, "pentru a avea un deznodământ dinainte ştiut".
În locul lui Stelian Ion, în funcția de ministru interimar al Justiției a fost numit Lucian Bode.