MENIU

Secretul prin care poți păstra laptele proaspăt fără să îl fierbi

Ne-am obișnuit să cumpărăm lapte pasteurizat pentru că are un termen de valabilitate de două-trei săptămâni, iar astfel nu trebui să ne mai facem probleme în legătură cu calitatea acestuia. Însă, experții au găsit o soluție prin care laptele poate fi păstrat și fără pasteurizare.

Mai mult, soluția propusă de oamenii de știință de la compania australiană Naturo, promite să păstreze laptele într-o stare perfectă de a fi consumat de până la 60 de zile, fără a fi nevoie de tratamente termince, ca în cazul pasteurizării. De asemenea, culoarea și gustul laptelui vor rămâne intacte în perioada menționată.

Însă, din motive de confidențialitate compania nu a făcut publică metoda prin care se realizează acest lucru, dar CEO-ul companiei, Jeff Hastings, a spus însă că procesul se bazează pe o serie de tehnologii deja existente pe piață.

„Pasteurizarea este un proces destul de agresiv – laptele este încălzit la temperatura de 72 de grade Celsius, este ținut acolo timp de 15 secunde– și pentru laptele omogenizat este mai departe manevrat cu asprime, dacă vreți, printr-un proces numit omogenizare", a zis Hastings. „Noi nu facem acele lucruri".

Cu toate că nu se știe exact modul în care cei de la Naruto tratează laptele, acesta a fost aprobat de agenția guvernamentală Dairy Food Safety Victoria, așa că poși să stai fără grijă. În plus, potrivit testelor, tehnica întrunește standardele necesare de eliminare a microorganismelor periculoase și patogenilor.

„Am verificat acea informație, că procesul pe care l-au găsit atinge standardele", a subliniat Andrew Wildon, de la Dairy Food Safety Victoria. „Metoda este echivalentul sau chiar mai bună decât pasteurizarea".

Noul proces este aparent fără căldură, dar capabil să omoare mai mulți agenți patogeni decât pasteurizarea - inclusiv Bacillus cereus, pe care pasteurizarea nu îl elimină întotdeauna. De asemenea, păstrează enzime și vitamine utile, inclusiv B2 și B12. Acest lucru face ca laptele să fie mai sănătos pentru noi, precum și să-i ofere o viață mai lungă - ceea ce ar putea contribui la reducerea risipei alimentare, pe lângă celelalte avantaje.

Sursa

Mai multe articole despre:
lapte lapte nepasteurizat pasteurizare