Secretul pentru albirea dinţilor a fost dezvăluit. Ce trebuie să faci când mănânci sau bei
Există două motive principale pentru care dinţii noştri se îngălbenesc.
Pe de o parte, câteva mâncăruri şi băuturi îi pătează, iar pe de altă parte, acidul din anumite băuturi distruge smalţul alb al dinţilor.
Când este la grosimea normală, smalţul dinţilor este alb strălucitor, conform healthambition.com. Din nefericire, anumite băuturi îl pot distruge treptat, subţiindu-l şi, prin urmare, lăsând la vedere straturi inferioare ale sale care au o culoare gălbuie.
Pe lista alimentelor care îngălbenesc dinţii se numără:
- ceaiul negru
- sucurile acidulate de culoare neagră
- bomboanele şi alte dulciuri în culori intense
- vinul roşu şi cel alb
- curry-ul şi sosurile pe bază de roşii
- unele condimente
- sucurile de fructe din comerţ
- fructele şi legumele în culori intense.
Cum să previi îngălbenirea dinţilor
După consumul acestor alimente, smalţul dinţilor devine mai "moale" timp de aproximativ jumătate de oră - o oră, astfel că spălatul pe dinţi în această perioadă nu face decât să înrăutăţească situaţia.
O soluţie ar fi să ne spălăm pe dinţi abia la o oră după masă.
Un alt truc pentru a preveni îngălbenirea dinţilor este să bem apă după ce mâncăm sau bem suc ori vin, pentru a elimina acizii sau compuşii care pătează.