MENIU

Secretul longevităţii. Ce pun chinezi în mâncare pentru a trăi mai mult

Există o veste bună pentru toate acele persoane care preferă condimentele iuți precum ardeii jalapeno sau piperul. Un studiu realizat în China a demonstrat că persoanele care consumă mâncare condimentată în fiecare zi au o speranță de viață mai ridicată decât cei care mănâncă iute o dată-de două ori pe săptămână sau deloc.

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 2004-2008, având un număr de 487,375 de participanți cu vârste cuprinse între 30 și 79 de ani.Subiecții nu suferiseră în trecut de nicio boală cronică și specialiștii au luat în calcul și alți factori relevanți pentru longevitate, precum statutul marital și educația.

Rezultatele au fost surprinzătoare: cei care au mâncat condimentat zilnic au înregistrat un risc de deces mai redus cu 14% față de cei care nu adaugă mirodenii alimentelor, în timp ce persoanele care au adăugat condimente hranei o dată sau de două ori pe săptămână un risc mai mic cu 10%. Medicii care s-au ocupat de cercetare au descoperit că aceleași condimente introduse în dietă conduceau la un diminuarea riscului de a dezvolta boli cardiace sau respiratorii sau cancer, în special în cazul femeilor.

Sursa: Doctorulzilei.ro

Mai multe articole despre:
China condimente