MENIU

Secretarul general al NATO: Putin trebuie să oprească războiul, NATO își întărește prezența pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis noi avertizări Rusiei și președintelui Vladimir Putin, la finalul ședinței miniștrilor Apărării din țările membre ale Alianței nord-atlantice. Putin să pună capăt războiului și să-și retragă trupele, a fost mesajul liderului NATO.

"Miniștrii Apărării au decis că trebuie să continuăm ajutorul militar și umanitar acordat Ucrainei.

Președintele Putin trebuie să oprească acest război. Săptămâna viitoare, liderii statelor NATO se vor întâlni într-un summit extraordinar pentru a discuta despre apărarea NATO," a anunțat șeful NATO

Acesta a precizat că i-a însărcinat pe comandanții militari "să dezvolte opțiunile militare pe pământ, în aer și navale. Planurile noastre trebuie să includă mai multe trupe deja poziționate în flancul estic al NATO, iar numărul și mărimea exercițiilor comune trebuie să crească."

Pe de altă parte, Stoltenberg a reiterat ideea că Alianța nu se poate implica direct în conflict.

"Aliații sunt uniți în decizia ca NATO să nu trimită forțe și echipamente în Ucraina, pentru ca războiul să nu se răspândească dincolo de granițele Ucrainei și să nu devină un război Rusia – NATO."

 

Mai multe articole despre:
NATO ucraina jens putin razboi