Secretarul de stat Horațiu Moldovan: ”Numărul de pacienți crescut la ATI este cel care ne îngrijorează cel mai tare”
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății - Horațiu Moldovan a declarat, joi, că jumătate din locurile de la ATI destinate pacienților cu virusul corona sunt ocupate și că se vor găsi soluții în cazul în care situația se va agrava.
”Suntem încă pe trend ascendent, dar nu este exploziv, nu este accelerat. Sperăm să mergem către platou. Se fac în medie 26.000 de teste în 24 de ore, dar cifra este variabilă, în funcție de persoanele care sunt în laborator în funcție de mulți factori. Nu este cazul să facem o testare în masă. O să testăm pacienții care trebuie testați conform definiției de caz, ar fi o risipă de resurse. Nu este rațional să facem asta. Noi vorbim de sănătate publică, nu putem risipi resurse.
Numărul de pacienți crescut la ATI este cel care ne îngrijorează cel mai tare. Avem aproximativ 900 de parturi destinate celor cu covid, avem ocupate jumătate deocamdată. Ele nu sunt ocupate uniform și de aceea apar situații în care toate paturile dintr-un spital sunt ocupate.
Există posibilitatea să creștem numărul de paturi sau să convertim din zona non covid, dar sperăm să nu fie cazul”, a explicat joi Horațiu Moldovan.
Cât privește măștile care ar fi trebui să ajungă la populația defavorizată, Moldovan a declarat că ele vor veni, dar, între timp, ”se pot folosi soluții proprii, fulare, batiste”. ”Noi vom asigura ceea ce s-a hotărât”, a afirmat acesta.
”Planul pentru învățâmânt este rațional, contactul între cadrele didactice și elevi este important”, mai consideră Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.