MENIU

Seceta face ravagii. Zeci de fântâni au secat într-un sat din Prahova. Salvarea vine de la ISU

Au secat fantanile din Teleaga, Prahova. Foto/Arhivă

Zeci de fântâni au secat în satul prahovean Meliceşti, comuna Telega, pe fondul caniculei din perioada lunilor iulie-august, localnicii fiind aprovizionaţi cu apă, vineri, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Instituţia Prefectului Prahova informează că, la solicitarea autorităţilor locale din comuna Telega, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat hotărârea ca în cursul zilei de vineri ISU să asigure aprovizionarea cu apă a satului Meliceşti, prin intermediul unei autospeciale cu capacitatea de 5.000 de litri.

"Canicula care a afectat judeţul Prahova, în perioada iulie-august 2021, pe teritoriul comunei Telega, în satul Meliceşti, a dus la scăderea nivelul apei din fântâni, chiar secarea unora dintre acestea. Aşadar, dintr-un număr total de 301 gospodării regăsite în satul Meliceşti, au fost afectate de secetă fântânile utilizate de circa 50 de gospodării. Ca sursă alternativă de apă, în urma unui parteneriat încheiat între Primăria comunei Telega şi SC Hidro Prahova SA, locuitorii au la dispoziţie şi o conductă supraterană, alimentată din reţeaua publică de apă", menţionează sursa citată.

Ulterior acestei date, primăria comunei Telega va avea în sarcină contractarea de servicii pentru aprovizionarea comunei cu apă, iar în situaţia în care se doreşte aprovizionarea cu apă potabilă, aceasta va face solicitare Direcţiei de Sănătate Publică Prahova în vederea prelevării probelor, cu suportarea cheltuielilor aferente, se arată într-o informare a Instituţiei Prefectului.