Seceta face ravagii în Elveția. Armata cară apă cu elicopterele pentru mii de animale însetate
Seceta face ravagii și în Elveția. Armata a sărit în ajutorul fermierilor disperați din cauză că le mor animalele de sete. Mai multe elicoptere transportă apă pentru mii de animale însetate, pe crestele munților. Potrivit oficialilor, la fiecare zbor sunt aduse peste 1,5 tone de litri de apă.
Lipsa ploilor din acest an i-au făcut pe fermierii elvețieni să ceară intervenţia Armatei pentru adăparea animalelor. Aceștia au răspuns rapid la nevoia lor și astfel 400.000 de tone de apă vor fi transportate pentru alimentarea rezervoarelor până la sfârșitul lunii august, susțin oficialii.
Operaţiuni asemănătoare au fost derulate şi în 2015 şi 2018, când Elveția a mai fost afectată de secetă. „Ţinând cont de încălzirea globală, există probabilitatea ca acest gen de misiune să devină mai frecvent în viitor" susține un general care coordonează astfel de operațiuni.