MENIU

Sebastian Burduja, la lansarea candidaturii: Suntem datori să oferim bucureștenilor o opțiune cu adevărat liberală

Sebastian Burduja

Sebastian Burduja și-a lansat candidatura pentru Primăria Generală.

„S-a pus problema susţinerii unui candidat comun. Eu nu m-am identificat şi nu mă refer la domnul Cîrstoiu, pe domnul Cîrstoiu îl respect şi este un om cu care am colaborat foarte bine. Dar în ultima perioadă nu am putut fi de acord şi nici domnul preşedinte nu a fost de acord şi nici Partidul Naţional Liberal nu a fost de acord să susţină unul dintre pretendenţii din această cursă. Şi este normal să fie aşa, pentru că suntem datori să oferim bucureştenilor o opţiune cu adevărat liberală, aşa cum au avut şansa atâtea oraşe, atâtea comune, atâtea mari municipii din România, unde soluţiile liberale au livrat performanţă, au livrat dezvoltare. Românii o duc mai bine. Şi la Oradea, şi la Cluj, şi la Reşiţa, şi la Piatra Neamţ, şi la Suceava, şi în multe alte locuri ale ţării”, a afirmat Sebastian Burduja. 

El a menţionat că Bucureşti pare că suferă de sindromul instalatorului. 

„Bucureşti e oraşul paradoxurilor. Avem o administraţie la Primăria Generală care spune că nu se poate, care vine şi ne spune  parcă are sindromul instalatorului. Cine a lucrat aici? N-am mai văzut aşa ceva. N-am putut să fac nimic în toţi aceştia. M-am trezit acum. Să aşteptăm încă patru ani să se trezească şi în 2028? Nu ne permitem acest lucru”, a mai declarat Sebastian Burduja.